Noaptea Alba a Galeriilor – 24 aprilie 2015 @ WASP / Perceptions of the Moving Body

0
Evenimentul face parte din programul de formare profesionala in artele performative contemporane – GROWASP si este organizat de catre Asociatia 4 Culture si WASP – Working Art Space and Production in cadrul Performance Situation Room, activitate din cadrul proiectului Life Long Burning. Cu sprijinul: Programul Cultura al Uniunii Europene.
Life Long Burning (LLB) este un proiect dedicat dezvoltării dansului contemporan și performance-ului european, precum și deschiderii acestei arii culturale către public. Programul este implementat pe o perioadă de 5 ani (1 Iulie 2013 – 30 Iunie 2018) printr-o rețea de asociații de dans, companii și case de producție.
nag

Perceptions of the Moving Body este un eveniment marca WASP care propune o viziune experimentală asupra corpului într-un context interdisciplinar. Noaptea va include instalații video, conversații și participare activă, aducând publicul în mijlocul unei abordări complexe asupra corpului, obligându-l să meargă dincolo de limitele vizualului, către senzorialitate și experiment, dar și către analiză lucidă și informare științifică.

Seara se deschide cu o conferință coordonată de Valentina de Piante Niculae (coregraf, performer, profesor și cercetător al somaticii) și Dr. Radu Dop (medic, Eisenhower fellow, membru fondator al Grupului pentru Științe de Graniță), prima dintr-o serie de întâlniri ce vor pune în discuție teme contemporane și transdisciplinare ale corpului, științei și conștientizării, cu scopul de a crea un flux de cunoaștere și practici experiențiale, necesar atât artiștilor și oamenilor de știință, cât și fiecăruia dintre noi. Întâlnirea își propune să deschidă un dialog între somatică, neuroștiință și  practică corporală, între conștiința corpului-minte și spiritualitate, punând accentul pe corp, pe o percepție complexă și simultană a interiorului și a exteriorului.

La prima vedere, suntem tentați să spunem că este vorba doar de mișcare, dar mergând mai adânc observăm că ea implică scheme motrice, organizări neurologice-oglindă celor mentale și celor emoționale, conștiință corporală, capacitatea de a fi prezenţi emoțiilor, acțiunilor și gândurilor noastre. Imaginea de sine este în continuă transformare și se modifică în funcție de experiențele corporale cele mai diverse și trăite în adâncime. Mișcarea vehiculează trecerea la o altă perspectivă asupra corpul:  dimensiunea lui fluidă și celulară, un infinit de informații care se întrețes pentru a transforma percepția și felul în care pășim în viața.

Întâlnirea se va articula în patru părți: o practică corporală, urmată de o discuție condusă de  Valentina De Piante asupra  corpului-minte. Aceasta va fi apoi potenţată  de viziunea vastă a unui cercetător de renume internațional, neurochirurgul dr. Radu Dop, care ne va vorbi de felul în care disciplinele antice orientale se întâlnesc acum, cu perspectivele contemporane ale neuroștiințelor, ajungând la triada corp-minte-spirit. În partea a patra publicul va deveni participantul activ al unui laborator de mișcare.

Pe parcursul nopții,  în două spații expoziționale vor rula în paralel instalații video provocatoare care tratează corpul și dansul din două perspective inedite, aducând semne de întrebare asupra limitelor percepției.

ESKAZISER – instalație video / Regizori: Andrea Lerner, Rosane Chamecki / Coregraf: chameckilerner

Ce nu își amintește una dintre primele mașini electrice care ne-a promis întărirea corpului, ESKAZIER, aparatul cu centuri din 1920?
ESKAZISER este o instalație cu 4 canale dezvoltată în timpul unei rezidențe la EMPAC, Troia, în 2014. Patru ecrane imense formează o cameră, iar publicul stă în centru. Totul durează peste 18 minute.
ESKASIZER este o colecție alcătuită din filmările a 4 femei, de vârste, tradiții și forme corporale diferite. Camera filmează în super slow motion (500 cadre/ secundă) cele patru corpuri și carnea lor care vibrează sub masajul aparatului cu centură Eskazier. ESKASIZER nu are nicio alegorie, nicio limbă, nicio cultură. Este despre fluxul cărnii, despre asocierea liberă și propagarea mișcării. Instalația evocă dezorganizarea sinuoasă a unui corp organic. Actul subversiv al instalației rezidă în însăși experiența, o repetiție mecanică generată de un aparat transformă cele patru corpuri într-o experiență meditativă, viscerală a cărnii.

AMAUROS – instalație video / Regizor: Nicole Seiler / Coregraf: Nicole Seiler

Este oare posibil ca eliminând toate elementele vizuale dintr-un film încă să avem un film? “Amauros” ne provoacă să reconsiderăm imaginarul în dans.

Audio Description (audio-descriere) este un procedeu prin care filmele, spectacolele sau expozițiile devin accesibile și pentru publicul format din nevăzători, datorită unei voci din afara spațiului scenic care descrie elementele vizuale ale lucrării. Pentru Amauros, Séverine Skierski, o specialistă în audio-description pentru cinema și teatru, a înregistrat mai multe descrieri ale coregrafiilor. Aceste descrieri fac obiectul unei instalații video în regia lui Nicole Seiler.

Întreaga seară este centrată în jurul percepției, încercând să pună publicul într-o serie cât mai diversă de ipostaze care să îl direcționeze către o regândire a propriului corp și a felului în care acesta se mișcă. Vedem corpuri în mișcare, discutăm motivațiile și conexiunile lor,  plasăm totul într-un context științific și totodată istoric, experimentăm cu propriul corp, ajungem într-o dimensiune inaccesibilă ochiului cu ajutorul tehnologiei, simțim și imaginăm mișcarea în absența unor stimuli vizuali și chinestezici – un roller-coaster între interior și exterior, subiectivitate și obiectivitate, senzorialitate și luciditate.

Program:

19:00 – 21:30 : Conferință corporală | Creativitate și neuroștiință – Black Box

1 | Proiecție Video – Valentina de Piante Niculae (10`)

2 | Corpul-Minte – lecture susținut de Valentina de Piante Niculae (30`)

3 | Întâlnirea neuroștiinței cu disciplinele antice orientale – lecture susținut de Dr. Radu Dop (30`)

4 | Laborator de mișcare deschis publicului – coordonat de Valentina de Piante Niculae (60`)

19:00 – 03:00 Instalații video – White Box & Lounge Area

ESKAZISER / Regizori: Andrea Lerner, Rosane Chamecki / Coregraf: chameckilerner

AMAUROS / Regizor: Nicole Seiler / Coregraf: Nicole Seiler

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează