Initiativa Callatis Drumul Taberei a sarbatorit pe 20 iulie Ziua Cartierului

0

cetateni Initiativa Callatis Drumul Taberei

Locuitorii din Drumul Taberei au sărbătorit duminică, 20 iulie, Ziua Cartierului.

Grupul de Inițiativă Callatis – Drumul Taberei a organizat pe data de 20 iulie 2014, “Ziua Cartierului în Parcul Istru”în sectorul 6.La eveniment auparticipat mai mult de 250 de oameni, dintre care peste 100 de copii, membri ai grupului de inițiativă și vecini de cartier. Totodată, la eveniment au participat și bucureșteni din alte cartiere,veniți să afle mai multe despre victoriile grupului și intervenția cetățenilor în decizii publice, care au adus schimbări benefice pentru comunitatea lor. Din partea autorităților publice, singurul care a dat curs invitației grupului a fost agentul de Politie Locala Alin Miu.

Programul evenimentului de duminică din parcul Istru a inclus o prezentare a grupului de inițiativă, precum și informații despre presiunile grupului la adresa autorităților publice, cu scopul deschiderii accesului copiilor pe aleea pietonală situată între Secția 25 și Școala 279.De asemenea, întâlnirea cu vecinii de cartier a prilejuit pentru Grupul Callatis sărbătorirea celor 2 premii de la Gala Societății Civile din acest an, precum și colectarea întrebărilor pentru care membrii comunității așteaptă răspuns din partea autorităților publice locale.

Iată câteva dintre probleme semnalate duminică de locuitorii din zonă:

  • Definitivarea demersurilor pentru redeschiderea aleii pietonale dintre Școala 279 și Secția 25 de poliție;
  • Reparații în Parcul Istru și atenție mai mare la întreținerea lui (curățenie, udarea gazonului);
  • Afișarea Regulamentului parcului în Parcul Istru;
  • Pază pe timp de noapte în parc și în împrejurimi;
  • Reamenajarea părculețului din Aleea Arutela;
  • Deschiderea străzii Râul Doamnei – blocată în prezent de lucrările la metrou;
  • Responsabilitate mai mare din partea Autorităților Publice Locale pentru curățarea și înfrumusețarea cartierului.

Programul de divertisment adresat copiilor și adulților participanți la eveniment a inclus jocuri și ateliere pentru copii, găzduite de Incubator 107, precum și muzică live cu doi dintre membrii activi ai grupului de inițiativă.

Activitatea grupului de inițiativă Callatis – Drumul Taberei a fost răsplătită și anul acesta cu 2 premii la Gala Societății Civile – Premiul I la secțiunea “Comportament civic și participare publică” și Premiul III la secțiunea “Proiecte și campanii de voluntariat”.

Grupul de inițiativă Callatis – Drumul Taberei a reușit, prin implicarea comunității locale, să determine autoritățile publice să rezolve mai multe probleme din cartier: asfaltarea unei alei pietonale dintre două școli, refacerea unui parc dintre blocuri, reamenajarea zonei adiacente unei școli în scopul siguranței traficului pietonal și rutier.

Ziua Cartierului se sărbătorește începând încă din anul 2000, în 36 de țări și reunește peste 16 milioane de participanți din 1400 de orașe.

 

“Ziua cartierului” este organizată în cadrul proiectului „Lideri pentru comunitate” derulat de Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe și finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Proiectul a demaratîn luna martie 2014 și se va derula pe o perioadă de 12 luni, având un buget total de 36 417,00 €.Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi  norvegiene accesaţi  www.eeagrants.org

Despre autor

avatar

Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe este o organizație neguvernamentală a cărei misiune este de a acționa pentru ca deciziile publice să raspundă nevoilor și dorințelor actorilor sociali.

Comentează