Nava spațială Green Bee se pregătește din nou de decolare!

0

Kaufland România și Green Revolution lansează joi, 12 mai, al patrulea sezon al celui mai amplu proiect de educație ecologică din România – Green Bee.

Proiectul Green Bee se adresează copiilor cu vârste între 6-14 ani și are ca obiectiv schimbarea atitudinii față de mediul înconjurător prin intermediul unei abordări interactive a ecologiei.

Proiectul Green Bee se bazează pe tehnica învățării prin joc și le oferă celor mici posibilitatea de a dobândi cunoștințe despre ecologie și de a-și dezvolta deprinderi responsabile față de mediul înconjurător într-o manieră atractivă și interesantă, prin intermediul unei călătorii imaginare în spațiu, la nava Green Bee din Parcul Tineretului.

Anul acesta, proiectul Green Bee se va desfășura în perioada 12 mai – 12 decembrie 2016 și aduce o serie de noutăți și provocări pentru copii, care vor învăța lucruri interesante despre ecologie.

„Grija pentru mediu este una dintre prioritățile companiei Kaufland. În România suntem prima companie care a donat o flotă de mașini eco către ONG-urile partenere și am pus gratuit la dispoziția românilor energie, în prima rețea publică autohtonă de stații de încărcare rapidă. Ne bucurăm că putem sprijini proiecte precum Nava spațială Green Bee ce au ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare, în rândul celor mici, a impactului pe care îl au activitățile umane asupra mediului înconjurător. a declarat Anna Katharina Scheidereiter, responsabil CSR, Kaufland România

,,Educația copiilor într-un spirit responsabil față de mediu este o componentă importantă a dezvoltării sustenabile și ne-a preocupat încă de la începutul activității noastre. În cele trei sezoane, peste 25.000 de copii ne-au vizitat nava Green Bee și au învățat cât de important este să protejam mediul în care trăim. Apelând la spiritul ludic al copiilor, ne dorim ca generațiile viitoare să înțeleagă importanță grijii față de mediu și să se implice activ în acțiuni concrete prin care să se îngrijească de mediul în care trăiesc ”, a declarat Raluca Fișer – Președintele Asociației Green Revolution

Nava spațială Green Bee este poziționată în parcul Tineretului, zona Rozariu și este pregătită de decolare. Echipajul acesteia, Căpitanul Raxo și Secundul Noni îi așteaptă pe micii exploratori în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Intarea este gratuită.

Green Bee este realizat în parteneriat cu Kaufland Romania și a găzduit până în prezent peste 25.000 de copii, însumand peste 3000 de ore cu și despre ecologie.

Despre Kaufland:
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.200 de magazine în 7 țări. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pe lângă educație și sănătate, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Informații suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.ro.

Despre Green Revolution:
Green Revolution, fondată în martie 2009, este prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România ce pune în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraș verde. Green Revolution dezvoltă proiecte variate, care promovează și sprijină: educația ecologică și respectul față de mediul înconjurător, colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaje, mijloacele și soluțiile de transport ecologice și economice, adoptarea unui comportament responsabil față de mediu în rândul autorităților ți companiilor private și de stat.

Mai multe detalii pe: www.green-bee.ro sau www.facebook.com/GreenBeeProject, www.greenrevolution.ro

Despre autor

avatar

In cinci ani de existenta, Asociatia Green Revolution a demonstrat ca imaginatia, energia si entuziasmul unei echipe tinere au avut capacitatea de a dezvolta proiecte locale si nationale de impact, cu rezultate vizibile, cuantificabile. Green Revolution sustine reducerea poluarii in marile orase, a impactului pe care activitatile umane il au asupra mediului, cat si cresterea calitatii vietii locuitorilor in marile aglomerari urbane. Cea mai mare parte din viata o petrecem in orase, iar “sanatatea” oraselor este si sanatatea noastra. Credem ca reconstruirea unui oras pe principii verzi reprezinta o prioritate, atat pentru cetateni, cat si pentru autoritati. Ecologia inseamna evolutie, inseamna o viata mai sanatoasa si mai fericita pentru noi si urmasii nostri.

Comentează