Nava spațială Green Bee se pregătește de decolare pentru un nou sezon

0

Kaufland România și Green Revolution lansează miercuri, 29 martie, al cincilea sezon al celui mai amplu proiect de educație ecologică  din România – Green Bee. Proiectul le oferă celor mici posibilitatea de a dobândi cunoștințe despre ecologie și de a-și dezvolta deprinderi responsabile față de mediul înconjurător într-o manieră atractivă și interesantă, prin intermediul unei călătorii imaginare în spațiu cu nava Green Bee din Parcul Tineretului.

 Green Bee 2017

Proiectul Green Bee se adresează  copiilor cu vârste între 6-14 ani și are ca obiectiv schimbarea atitudinii față de mediul înconjurător prin intermediul unei abordări interactive a ecologiei.

Anul acesta, proiectul Green Bee se va desfășura în perioada 23 martie – 17 decembrie 2017 și aduce o serie de noutăți și provocări pentru copii, care vor învăța lucruri interesante despre ecologie.

«Proiectul Nava spațială Green Bee are o abordare inovativă, deoarece aduce ceva foarte nou în România: asigură accesul într-un spațiu multimedia și o învățare prin experiența proprie a copiilor. Îmbină într-un mod unic două componente importante pentru generația viitoare: educația și protecția mediului”, a declarat, la evenimentul de lansare, Anna Katharina Scheidereiter, responsabil CSR, Kaufland România.

Proiectul Green Bee este esențial pentru copii, astfel încât să fie informați de mici despre importanța protejării mediului înconjurător, iar creșterea gradului de conștientizare, în rândul celor mici, a impactului pe care îl au activitățile umane asupra mediului înconjurător sunt, de asemenea, extrem de importante.

De aceeași părere este si Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution:

,,Educația copiilor într-un spirit responsabil față de mediu este o componentă importantă a dezvoltării sustenabile și ne-a preocupat încă de la începutul activității noastre. În cele patru sezoane, peste 30.000 de copii ne-au vizitat nava Green Bee și au învățat cât de important este să protejam mediul în care trăim. Apelând la spiritul ludic al copiilor, ne dorim ca generațiile viitoare să înțeleagă importanță grijii față de mediu și să se implice activ în acțiuni concrete prin care să se îngrijească de mediul în care trăiesc ”, a declarat Raluca Fișer Președintele Asociației Green Revolution

Nava spațială Green Bee este poziționată  în parcul Tineretului, zona Rozariu și este pregătită de decolare. Echipajul acesteia, Căpitanul Raxo și Secundul Noni îi așteaptă pe micii exploratori în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Intarea este gratuită.

Green Bee este realizat în parteneriat cu Kaufland Romania și a găzduit până în prezent peste 30.000 de copii, însumand peste 4000 de ore cu și despre ecologie.

Despre Kaufland:

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine în 7 țări. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pe lângă educație și sănătate, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Informații suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.ro.

Despre Green Revolution:

Green Revolution, fondată în martie 2009, este prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România ce pune în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraș verde. Green Revolution dezvoltă proiecte variate, care promovează și sprijină: educația ecologică și respectul față de mediul înconjurător, colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaje, mijloacele și soluțiile de transport ecologice și economice, adoptarea unui comportament responsabil față de mediu în rândul autorităților și companiilor private și de stat.

Despre autor

avatar

In cinci ani de existenta, Asociatia Green Revolution a demonstrat ca imaginatia, energia si entuziasmul unei echipe tinere au avut capacitatea de a dezvolta proiecte locale si nationale de impact, cu rezultate vizibile, cuantificabile. Green Revolution sustine reducerea poluarii in marile orase, a impactului pe care activitatile umane il au asupra mediului, cat si cresterea calitatii vietii locuitorilor in marile aglomerari urbane. Cea mai mare parte din viata o petrecem in orase, iar “sanatatea” oraselor este si sanatatea noastra. Credem ca reconstruirea unui oras pe principii verzi reprezinta o prioritate, atat pentru cetateni, cat si pentru autoritati. Ecologia inseamna evolutie, inseamna o viata mai sanatoasa si mai fericita pentru noi si urmasii nostri.

Comentează