Muzică tradiţională românească cu Doina Lavric @ Cărturești Verona București

0

Doina Lavric, interpretă de muzică tradiţională românească, va susţine recitalul „DE DRAGOSTE” joi 20 februarie, ora 19.00, la Librăria Cărtureşti Verona.

doina lavric
Vom asculta cântece, descântece, scurte povestiri şi ziceri memorabile despre dragoste, care ne vor transpune într-un timp de legendă. Repertoriul Doinei Lavric ne va face să redescoperim tradiţii, valori şi sentimente româneşti, iar spaţiul intim al ceainăriei Cărtureşti Verona va deveni locul privilegiat al unei întâlniri magice.
Recitalul are loc în timpul campaniei „Îndrăgostiţi de cărţi”, care se desfăşoară la Cărtureşti în perioada 10-24 februarie.
„M-am întors în sat prin bibliotecă. Până la vârsta adolescenţei am trăit în sat, dar nu ştiu cât de conştientă eram de ceea ce, în mod natural, auzeam, vedeam, absorbeam… Am redescoperit satul prin intermediul cărţilor. Distanţa mi-a oferit perspectivă, iar cărţile – criteriile cu ajutorul cărora să-i pot înţelege valorile.”
Doina Lavric
Parteneri media: Radio România Cultural şi www.graphicfront.ro

Intrarea liberă.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 12 ani de experiență ca trainer pentru circa 7000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează