Muzică spaniolă renascentistă în încheierea Festivalului de Muzică Veche Bucureşti 2014

0

După un regal de muzică barocă, a IX-a ediţie a Festivalului de Muzică Veche Bucureşti se încheie cu un concert de muzică renascentistă spaniolă „Musicas Para la Camara de Isabel de Castilla”, susţinut de Ansamblul Cinco Siglos şi solista Delia Agundez (Spania), care va avea loc vineri, 21 noiembrie, la Palatul Bragadiru, de la ora 19:00.

Un tablou al muzicii regale din Spania renascentistă

„Músicas para la Cámara de Isabel de Castillia” este un proiect de muzică renascentistă ce include mai multe tablouri inspirate din contextual istoric al Renaşterii spaniole timpurii.

În afara muzicii interpretate de menestreli şi lucrările liturgice impunătoare interpretate de cântăreţii şi instrumentiştii capelelor regale, exista şi un alt tip de muzică, interpretat la harpe, lăute, fluiere şi fidel-uri, aşa numitele „instrumente moi”, cunoscute sub denumirea de bajos. Această muzică ambientală dedicată momentelor de reflecţie sau nostalgie s-a păstrat peste timp în manuscrise, cronici sau picturi. Utilizând piese dedicate vihuelei şi dezvoltând forme muzicale (cunoscute sub denumirea de glossas) pornind de la celebrele „villancicos“, incluse în colecţia „Cancionero de Palacio‟. Cinco Siglos recreează un concert ce grupează lucrări aparţinând genului músicas de sala (muzică de cameră) din timpurile monarhilor catolici ai Spaniei.

Inspiraţi din „Cancionero de Palacio”, Cincos Siglos recrează în concert atmosfera intimă a muzicii de cameră de la curtea Isabellei de Castillia. În acest sens, ansamblul a ales minuţios instrumentele, incluzând în concertul lor unele instrumente din perioada medievală – rebec sau instrumente cu corzi ciupite – încă prezente în epoca lui Ferdinand şi a Isabellei şi a elaborate orchestraţii complexe şi rafinate. Fără a ignora aspectul improvizatoric specific aşa numitelor glossas – forme exclusive improvizatorice, asemănătoare în oarecare măsură cu muzica de jazz, membrii Cinco Siglos au optat, în alcătuirea repertoriului acestui proiect muzical, pentru piesele „pregătite‟, ca tribute adus valoriilor estetice – fie că este vorba despre melodie sau armonie.

Delia Agúndez – cea mai potrivită voce pentru vechea muzică spaniolă

Alegerea unei voci potrivite pentru un repertoriu ce poate fi încadrat în cutumele muzicii culte, dar care are şi inflexiuni tradiţionale, nu a fost o sarcină uşoară. Muzicienii din Cinco Siglos au evitat vocile de muzică populară, dar şi acele voci prea cizelate care nu ar fi putut face faţă stilului de interpretare recitar cantando caracteristic lucrărilor incluse în colecţia „Cancionero de Palacio‟. Vocea sopranei Delia Agúndez le confer rafinament expresiv, intuiţie, simplitate şi o sensibilitate aparte, perfect potrivită cu stilul grupului de instrumentişti.

Membrii ansamblului Cincos Siglos s-au dedicate încă din 1990 studiului și interpretării repertoriilor mai puțin cunoscute de muzică veche. Repertoriul Cincos Siglos se axează pe muzica medievală, cu rezultate impresionante în numeroase producții concertistice, înregistrări audio și articole sau lucrări de muzicologie.

Cinco Siglos_21 noiembrie

Delia Agúndez a cântat ca solistă în numeroase producții concertistice ale RTVE, orchestra simfonică din Cadaqués, orchestra simfonică a Región de Murcia, Orchestra barocă catalană, orchestra Santa Cecilia și La Capilla Real de Madrid. În 2012, Delia a lansat primul CD intitulat „Voleras, entre seguidilla y bolero” cu muzică spaniolă pentru voce și chitară de la începutul secolului XIX şi tot în anul 2012 i s-a decernat Premiul INJUVE pentru cea mai bună interpretare de muzică cultă.

Festivalul organizat de Asociaţia Antiqva se bucură de o mare atenţie din partea publicului, fiind cotat pe locul trei între „cele mai frecventatef estivaluri din București”, conform Barometrului de consum cultural pe anul 2014, realizat anual de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală.

Organizator: Asociaţia Antiqva

www.earlymusic.ro

Biletele la concertele Festivalului de Muzică Veche Bucureşti 2014 pot fi procurate prin reţeaua Eventim.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Administrației Prezidențiale, Ministerul Culturii, ICR, ARCUB și Primăria Bucureștiului prin Programul „București 555”, Muzeul Național Cotroceni, Palatul Bragadiru, Biserica Anglicană, Institutul Balassi, Institutul Cervantes, Accion Cultural Espagnol, Muzeul Țăranului Român.

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Brâncoveanu, Marshal Hotel, Elmiplant, DACIA.

Partener Oficia Media: TVR

Perteneri Media: Radio Romania Muzical, Radio Romania Cultural, Radio București FM, Radio 3Net, România Liberă, Academia Cațavencu, Evenimentul Zilei, Dilema Veche, Historia, Observatorul Cultural, Nine O’Clock, ArtOut, Casa Mea, 121.ro, City Compass.ro, Romania-Insider.com, Agentiadecarte.ro, Modernism.ro, Catchy.ro, Calendarevenimente.ro, Turismistoric.ro

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează