!MPRO – Festivalul Național de Improvizație se pregătește să își aleagă campionii

0

Preambul al ediţiei din acest an a !MPRO, Campionatul Naţional de Teatru Sport este în plină desfăşurare, iar improvizatori din toată ṭara se luptă pentru titlul suprem. Teatru Sport, un format internaţional jucat în întreaga lume, este o confruntare creativă între două echipe, jurizată de către un expert narativ, un expert tehnic și un expert în divertisment – publicul.

Afis oficial IMPRO

Meciurile din optimi s-au încheiat, iar campionatul continuă cu sferturile de finală ce vor oferi publicului bucureştean ocazia de a cunoaşte echipe noi, din ţară, de a descoperi improvizatori talentaţi şi de a crea o atmosferă incendiară demnă de orice competiţie sportivă.

Joi, 16 octombrie vor avea loc primele confruntări din sferturile de finală: Improspectorii (Baia Mare) vs. Social Act Theatre (Galaţi) în Studio Muse, începând cu ora 20.00 şi Improvisneyland vs. Backstage Boys (ambele din Bucureşti) în Music Club, tot de la 20.00.

Ultimele două meciuri contând pentru sferturile campionatului vor avea loc vineri 17 octombrie în Music Club: Trupa IDIOT (Iaşi) vs. Freeze (Bucureşti) de la 20.00, iar în Studio Muse, de la 19.00 Toaster vs. Improvizatorii (ambele din Bucureşti).

Trupele câştigătoare se vor înfrunta în meciurile semifinale care vor avea loc sâmbătă 18 octombrie şi duminica 19 octombrie în Studio Muse, începând cu ora 19.00.

Marea finală a Campionatului de Teatru Sport va avea loc pe 23 octombrie în Sala Mare a Teatrului de pe Lipscani şi va marca deschiderea Festivalului Naţional de Improvizaţie

Cea de-a doua ediție !MPRO aduce în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie pe scena teatrelor din București spectacole în premieră în România. Timp de 10 zile, la Teatrul de pe Lipscani, Teatrul Elisabeta și Godot Cafe-Teatru, actorii vor juca în fața publicului formate noi de improvizație, extrem de populare în America de Nord sau Australia: „improvizaţie muzicală”, „sketch comedy”, „Maestro”, „Scene din viaţa lui ?”. Festivalul va oferi publicului spectacole de teatru de improvizație jucate în premieră, precum și ateliere pentru amatori, lansări de carte și proiecții de film ale improvizatorilor internaționali.

Pe parcursul ediţiei din acest an, !MPRO îi invită deopotrivă pe spectatori și comunitatea actorilor să descopere provocările teatrului de improvizație, un cameleon al artelor spectacolului.

Programul Campionatului de Teatru Sport poate fi accesat pe improfest.ro/program

Pentru meciurile Campionatului de Teatru Sport, se pot face rezervări direct la cele două locaţii: Music Club – 0720.887.115 şi Studio Muse – 0734.000.236. Pentru fanii din ţară sau pentru cei care nu vor putea ajunge la meciurile campionatului, acestea vor fi live-streamed cu ajutorul Vodafone pe facebook.com/improfest.ro

Ediția a 2-a !MPRO este organizată cu sprijinul ARCUB, prin programul București 555.

Website: improfest.ro

Facebook: facebook.com/improfest.ro

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează