Monkey3 va concerta la Quantic pe 8 februarie 2026, în cadrul turneului european „Welcome to the Machine” Tour 2026

Reper al scenei heavy-psihedelice europene

by Echipa RomaniaPozitiva

Monkey3 va concerta la Quantic pe 8 februarie 2026, în cadrul turneului european „Welcome to the Machine” Tour 2026, care traversează mai multe orașe din Europa Centrală și de Est.

Formată în 2001, la Lausanne (Elveția), Monkey3 s-a impus treptat ca un reper al scenei heavy-psihedelice europene, construindu-și identitatea pe o formulă instrumentală solidă, aflată la intersecția dintre stoner rock, progressive și space rock. Muzica lor se dezvoltă în structuri ample, cu acumulări graduale și izbucniri controlate, în care dinamica pieselor și dialogul dintre instrumente sunt esențiale.

Pornită dintr-o cultură a improvizației și explorării sonore, trupa a evoluat constant către un sound cinematic și expansiv, în care riff-urile grele, pasajele hipnotice și texturile spațiale creează adevărate narațiuni muzicale fără cuvinte. Fără voce, Monkey3 mizează exclusiv pe forța atmosferei și pe tensiunea dintre construcție și eliberare, oferind o experiență care se simte mai degrabă fizic și emoțional decât intelectual.

La București, Monkey3 vine în formula actuală: Boris (chitară), Walter (tobe), dB (clape & soundscapes) și Jalil (bass) , cu un set care reflectă atât maturitatea artistică a unei trupe cu peste două decenii de activitate, cât și direcția actuală conturată de cel mai recent album, Welcome to the Machine (2024).

You may also like

Leave a Comment