Mișcare pentru toți, jocuri recreative și dansuri în Săptămâna Europeană a Sportului

0

Gabriela Szabo: „România are astăzi, mai mult decât oricând, nevoie de mișcare”

Cea de-a 3-a ediție a Săptămânii Europene a Sportului a debutat, sâmbătă şi duminică, cu numeroase activităţi recreative organizate de Federația Română Sportul pentru Toți, în Parcul Titan din Bucureşti.

Sâmbătă, 23 septembrie, activitățile au debutat pe scena din parc cu un superb mini-spectacol oferit participanților de către trupa de dans Boom Boom M.A. din Pantelimon, iar ambasadorul #BEACTIVE, Gabriela Szabóa dat startul crosurilor organizate pentru participanții de toate vârstele, la care au luat parte și tineri din judetele Dâmbovița si Argeș, mobilizați de Asociația Județeană Sportul pentru Toți Dâmbovița.

În continuare, cei prezenți au jucat badminton cu echipa Clubului Sportiv din comuna Berceni, județul Prahova, fotbal și rugby cu reprezentanți ai federațiilor de specialitate, au participat la sesiuni de fitness și stare de bine pentru seniori sau au luat parte la un picnic depentru mămici, ambele sub îndrumarea instructorului Alina Osiac.

Tabăra de Dans Urban Adaptat, un proiect care se adresează tinerilor amatori sau profesioniști și tinerilor cu nevoi speciale pasionați de muzică, i-a surprins pe cei prezenți cu un flash mob care a încheiat activitățile de sâmbătă.

„Pentru mine este o mare onoare să fiu ambasador #Be Active pe România. Mi-ar place foarte tare să văd că populația României o să fie mult mai activă, într-un viitor nu prea îndepărtat, mai implicată în activitățile pe care le organizăm. România are astăzi, mai mult decât oricând, nevoie de mișcare. O națiune sănătoasă se vede și prin numărul de practicanți de sport de masă. Dacă ne uităm pe statistică, 60% din populația României nu practică niciun fel de exercițiu fizic. Haideți să vedem cum putem împreună să facem să schimbăm această cifră tocmai pentru că noi ne-am implicat foarte mult. Corpul omenesc este construit pentru mișcare, așa că trebuie să facem sport. Cred că eu astăzi eu am această datorie morală față de tot ce-am primit de la sport, ca mentalitate sportivă, să fug mai departe și să mă implic în asemenea activități. Să felicităm Federația Română Sportul pentru Toți pentru această săptămână minunată pe care ne-o oferă și pentru implicarea în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea acestei culturi sportive de masă la nivel de România”, a declarat Gabriela Szabo, ambasador #BEACTIVE, la inaugurarea evenimentului din Parcul Titan.

Mișcarea și starea de bine au continuat duminică în prezența ambasadorului #BEACTIVE Narcisa Lecușanu, care a jucat handbal cu copiii și le-a împărtășit din experiența sa competițională. Ca și în ziua precedentă, cei prezenți, de la mic la mare, au alergat, au dansat, au făcut mișcare și au participat la jocuri de echipă.

La încheierea activităților, secretarul general al Federației Române Sportul pentru Toți, Flavia Epureanu, a mulțumit participanților: „Exercițiul fizic practicat la orice vârstă este un foarte bun mijloc de integrare socială, dar și un factor de îmbunătățire și menținere a sănătății și condiției fizice. Le mulțumesc tuturor celor care au acceptat invitația noastră și au venit zilele acestea în parc pentru a face mișcare dar și celor ce au contribuit la buna desfășurare a acestei manifestări din cadrul celei de-a treia ediții a Săptămânii europene a sportului în România”.

Federația Română Sportul pentru Toți (FRSpT) organizează, în perioada 23-30 septembrie 2017, o serie de evenimente care marchează a treia ediție a Săptămânii europene a sportului în România. Astfel, în Capitală și în peste 30 de județe ale țării vor avea loc circa 300 de evenimente sportive, la care vor participa nu mai puțin de 40.000 de persoane de toate vârstele.

Anul acesta, Săptămâna Europeană a Sportului va reuni, în 32 de țări, peste 9 milioane de participanți la mai mult de 33.700 de evenimente.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează