Marșul Oraș accesibil pentru oameni!

0

Sâmbătă, 19 iulie, începând cu ora 11, are loc în București marșul Oraș <accesibil> pentru oameni  dedicat drepturilor pietonilor din capitală. Marșul va avea ca punct de plecare Piața Universității (zona statui) și se va încheia în Piața Victoriei, respectând următorul traseu: Piața Universității, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Strada C.A. Rosetti, Bulevardul Magheru, Piața Romană, Bulevardul Lascăr Catargiu, Piața Victoriei. Organizatorii marșului sunt ActiveWatch, OPTAR și ONPHR.

scaun rulant

Marșul Oraș <accesibil> pentru oameni are ca scop evidențierea problemelor legate de infrastructura dedicată mersului pe jos, cu care se confruntă pietonii orașului, mai ales persoanele cu dizabilități (locomotorii, auditive, vizuale) și cele cu mobilitate redusă (vârstnicii, părinții cu copii în cărucior, copiii). Considerăm că lipsa de accesibilizare a spațiului public aduce grave prejudicii calității vieții pentru toți locuitorii orașului, diminuează posibilitatea de integrare socio-economică a persoanelor cu dizabilități și este un impediment major în calea conceptului de  îmbătrânire activă.

Principala problemă identificată de organizatorii marșului este nerespectarea Legii 448/ 2006 (actualizată în ianuarie 2008) și a Normativului privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap (Normativul NP 051-2012, publicat în 2013, în Monitorul Oficial din 5 martie 2013), ale căror texte cadru stipulează condițiile minime obligatorii cu privire la accesibilizarea spațiilor publice. În ciuda existenței acestor legi, autoritățile din București nu au elaborat încă un plan de accesibilizare a orașului, iar numeroasele lucrări de reabilitare pe care le derulează nu respectă condițiile privind accesibilizarea..

Alte probleme identificate sunt: nu este respectată înălțimea de maxim 2 cm a bordurii în zona intersecțiilor (pe Șoseanua Pantelimon, unde tocmai se amenajează spațiul public, coborârea este de  11 cm), asfaltul este, în multe zone, plin de gropi, unele trotuare sunt prea strâmte pentru a permite accesul unei persoane în scaun rulant, parcarea autoturismelor pe trotuar obturează circulația pietonilor pe trotuar (una dintre aceste zone critice este chiar trotuarul din fața Primăriei Generale), continuitatea trotuarului este afectată de chioșcuri și mobilier stradal, semafoarele nu sunt accesibilizate pentru persoane cu dizabilități vizuale, marcajele tactile, acolo unde există, sunt un pericol pentru persoanele vârstnice, fiind desprinse de trotuar. Organizatorii și susținătorii marșului vor depune la primăriile de sector, Primăria Generală și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale scrisori deschise pentru a solicita măsuri urgente pentru soluționarea acestor probleme (găsiți scrisorile atașate acestui e-mail).

După cum arată un experiment (click aici pentru filmuleț) realizat recent de către organizatori în centrul capitalei, ce a avut ca obiect traversarea intersecției de la Piața Universității de către o persoană în scaun rulant, infrastructura urbană este dezvoltată preponderent pentru tranzitarea orașului cu autoturismul. Am constatat că platformele pasajului nu sunt funcționale în week-end, cheia aflându-se în posesia personalului administrativ angajat de PMB, care nu era la post în ziua experimentului. Astfel, am fost nevoiți să mergem mai mult de 1 km pentru a traversa intersecția.

Marșul de sâmbătă, 19 iulie, ora 11, Piața Universității, este organizat de ActiveWatch, OPTAR și ONPHR. Mulțumim prietenilor și susținătorilor: Asociația pentru Tranziție Urbană, Ecopolis, Nu Aștepta Super Eroi, Estuar, Funky Citizens, Kommunitas, Miliția Spirituală, Quantic, Mai Mult Verde, Arhiterra, Pro Patrimonio, Asociația Peisagiștilor din Româna – Filiala București, Unu și Unu, Front, Vincero, Inimă de copil, Assoc, Light into Europe, Asociația România Connect 1990. Parteneri media: Kooperativa 2.0, Oops media, Al trei-lea Sector.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează