Marius Manole face teatru bulevardier

0

Comedia romantică „Fă-mi loc!”  în regia maestrului Radu Beligan se joacă joi, 19 septembrie, ora 21:00, la Godot Cafe-Teatru, str. Blănari nr 14. Biletele se pot cumpăra zilnic între orele 12:00 și 19:00 de la cafeneaua din Centrul Vechi al Capitalei.

“Fă-mi loc!”de Anthony Michineau este singurul spectacol regizat de domnul  Radu Beligan din teatrul independent,  avându-i ca unici protagoniști pe Medeea Marinescu și Marius Manole.

Într-un interviu acordat unui post de radio, Marius Manole a povestit despre  maestrul Radu Beligan:

„În primul rând ești fascinat că omul ăsta nu e om. Eu nu am mai cunoscut un alt om care să aibe 94 de ani, care sp fie la fe de viu ca mine, să gândească mai bine ca mine,  să aibă mintea brici, să citească fără ochelari, să fie inspirat să aibă chef să facă teatru, să aibă chef să facă proiecte. Din punct de vedere artistic te întâlnești cu istoria teatrului. Adică stai cu istoria teatrului pe două picioare față în față și este un sentiment așa copleșitor, dar pe lângă toate astea omul e foarte practic și îți dă lucruri, adică ai ce învăța, înveți o meserie pe care acum de la foarte puțini oameni o mai poți învăța.”

Medeea Marinescu și Marius Manole în Fă-mi loc

Nefiind un amator de teatru francez, Marius Manole a mărturisit că inițial nu avrut să facă parte din spectacolul „Fă-mi loc!”:

„Nu sunt fanul teatrului din Franța fiindcă ei stau foarte mult jos și vorbesc foarte mult, e teatru de idei și dezbat. Noi, românii suntem mai pe acțiune așa și vrem să se întâmple lucruri în scenă, nu vrem să ne uităm la doi oameni care vorbesc, suntem sătui de asta la televizor. Mi s-a părut un pic de vorbărie așa, nici nu mi s-a părut că are umor piesa, nici nu am vrut s-o fac, sincer.  Apoi, Medeea Marinescu mi-a zis Citește mai cu atenție, că se poate face. Și am vorbit cu traducătoarea Mona Radu, cu maestrul Beligan și le-am zis că nu sunt așa de încântat de piesă. Apoi am început să tăiem textul și să-l aducem la o formă care să aibă ritm, să fie comică, iar când am citit forma finală a textului,  era foarte interesant.”

Teatrul independent câștigă tot mai mult teren în preferințele publicului, iar Marius Manole este de părere că:

E un tip de teatru foarte interesant, un spațiu foarte interesant. Apropierea asta de public te obligă de multe ori la un mai mare adevăr decât te obligă la Teatrul Naționa la Sala Mare, unde publicul e la distanță. Dar recunosc  că mie îmi place foarte tare să joc în spațiile independente și în spațiile unde publicul chiar poate să te atingă.”

Marius Manole a povestit despre colaborarea cu Medeea Marinescu, colega sa de la Teatrul Național București: „Eu cu Medeea Marinescu m-am întâlnit foarte puțin în Teatrul Național. Am jucat o singură piesă împreună unde nu eram neapărat tet-a-tet, Burghezul gentilom. Dar am descoperit o actriță absolut minunată și nu o laud că e Medeea Marinescu și că mi-e prietenă mai nou, dar pentru că într-adevăr e o actriță cu un soi de rasă, care iarăși s-a pierdut.”

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează