Mari personalități ale lumii operei formează un juriu de elită la Concursul Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”

0

Termen limită pentru înscrieri: 30 aprilie 2014

Perioada de desfăşurare a fazelor finale ale competiţiei: 25-29 iunie 2014

Concursul Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”, ediţia a II-a, aduce faţă în faţă în luna iunie personalităţi ale lumii muzical-teatrale internaţionale şi posibile capete de afiş pe marile scene ale lumii.

Inaugurată în iunie 2013, competiția se adresează tinerilor solişti de operă cu vârste cuprinse între 18-33 de ani pentru voci feminine, respectiv 19-34 de ani pentru voci bărbăteşti, oferindu-le posibilitatea de a câştiga premii care depășesc 13.000 euro, pe lângă contracte de spectacole şi înregistrări, precum şi oportunitatea de a interpreta roluri principale în producții ale Operei Naționale Bucureşti și a altor teatre lirice europene. Termenul limită pentru înscrieri este 30 aprilie 2014.

Le Grand Prix de l’Opera

Jurizarea etapei preliminare va fi asigurată de specialiști români, iar la etapele publice ale concursului vor fi prezenți manageri de teatre lirice, directori de casting și impresari, adică persoane-cheie care propulsează tinere talente în lumina reflectoarelor: Ioan Holender, cel mai longeviv director din istoria Operei de Stat din Viena, funcţie deţinută până în 2010, în prezent Director Artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu” şi consilier artistic la Metropolitan Opera din New York; Brenda Hurley – Directorul Studioului Internaţional de Operă din Zürich; Leo Hussain – unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai momentului, invitat să dirijeze cele mai prestigioase orchestre ale Europei precum Wiener Symphoniker, BBC Symphony Orchestra, Mozarteum Orchester Salzburg, English National Opera, Mariinsky Theatre; Vlad Iftinca, membru al echipei artistice a Metropolitan Opera din New York (MET) și îndrumător vocal în cadrul Programului pentru tineret Lindemann Young Artists Development Program, artist care a colaborat la MET cu dirijori ca James Levine, Sir Andrew Davis, Valery Gergiev, Pavel Smelkov; Olga Kapanina – Directorul Departamentului de Operă de la Teatrul Mihailovski din Sankt Petersburg, Hein Mulders – Director Artistic al Operei din Olanda între 2006 și 2012, iar din 2013 director al Filarmonicii din Essen și al Aalto Theater. Ţara-gazdă va fi reprezentată de Mihai Cosma -Manager de proiect şi consilier artistic al Directorului General al Operei Naţionale Bucureşti şi Răzvan Ioan Dincă – Preşedintele Competiţiei și Director General al Operei Naţionale Bucureşti.

Reamintim că la prima ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”, evenimentul s-a bucurat de un număr neaşteptat de mare de participanţi de pe trei continente, marele premiu fiind câştigat de soprana Katerina Tretiakova (Lituania). Obiectivele concursului sunt descoperirea şi promovarea tinerelor talente din țară şi din străinătate, atragerea acestora către Opera bucureşteană şi promovarea imaginii instituţiei pe plan internaţional, în contextul potenţării valorilor naţionale. „Le Grand Prix de l’Opéra” se înscrie, prin noul său concept, pe linia concursurilor de canto recunoscute de Federația Mondială a Concursurilor Internaționale de Muzică, cu sediul la Geneva.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează