Marea soprana Mariana Nicolesco și laureați ai Concursului Darclée îşi oferă cu generozitate talentul pentru copiii din centrele educaționale

0

Fundația Inovații Sociale Regina Maria organizează miercuri, 6 decembrie, a doua ediție a Concertului Caritabil de Sărbători, oferit anul acesta, de marea soprana MARIANA NICOLESCO împreună cu laureați ai Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée. Pentru că muzica unește oamenii, anul acesta concertul este dedicat copiilor din centrele educaționale ale Fundației.  160 de copii, majoritatea din familii dezavantajate, beneficiază zilnic de activități de tip afterschool la centrele din Clinceni și Băneasa.

Începând cu ora 19.00, gazdele noastre în al doilea an, MAIA MORGERSTERN și Teatrul Evreiesc de Stat, vor ajuta la îndeplinirea misiunii pe care fundația și-a asumat-o față de acești copii în ultimii șase ani, de când a fost înființat primul afterschool.

Pe scena teatrului vor urca, alături de MARIANA NICOLESCO, laureați ai ediției de anul acesta a Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée, aşezat sub Înaltul Patronaj UNESCO. Arii celebre vor fi interpretate de LARISA ȘTEFAN – soprană, ALEXANDRU CONSTANTIN –  bariton, RAMONA PĂUN – soprană, ANDREI NICOARĂ – bas, ANDREEA NOVAC – soprană, IRINA BAIANȚ – soprană, OANA ANDRA – mezzosoprană, FLORENTINA SOARE – mezzosoprană, IUSTINIAN ZETEA – bas. Ei vor fi acompaniați la pian de maestrul ALEXANDRU PETROVICI.

Evenimentul Caritabil de sărbători își propune să strângă fonduri pentru susținerea activității din cele două centre educaționale, Clinceni si Băneasa, în care vin zilnic 160 de copii. În fiecare an mai mulți dintre ei primesc educație de calitate, mâncare, și sunt atraşi în activități de modelare a personalității, prin implicarea educatorilor și voluntarilor de la HeroAfterschool Clinceni și Centrul Educațional Băneasa. Sub îndrumarea doamnelor Mitra Enayati, Monica Tănase și Melania Medeleanu, copii care nu ar putea avea altfel acces la servicii de afterschool au parte de îndrumare, siguranță și educație. De aceea, toate fondurile obținute din vânzarea biletelor la Concertul de Caritate din 6 decembrie vor fi folosite în beneficiul copiilor din cele două centre educaționale.

Cristiana Mateoiu, directorul Fundației Inovații Sociale Regina Maria: “Anul trecut, prin generozitatea lui Alexandru Tomescu şi a Irinei Sârbu, am avut primul concert de sărbători şi, cum reacțiile au fost extrem de pozitive, am decis să organizăm acest eveniment în fiecare an, ca semn de recunoștiință pentru partenerii noștri, dar și ca prilej de fundraising dedicat educației. Suntem extrem de recunoscători celebrei soprane Mariana Nicolesco și așteptăm cu nerăbdare spectacolul oferit cu generozitate de cei nouă laureați ai Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée. Mulțumim totodată partenerului nostru cultural, Teatrul Evreiesc de Stat, și marii noastre actrițe și prietene Maia Morgerstern pentru că ne sunt gazde și anul acesta ”.

La rândul său Mariana Nicolesco afirmă: “Invizibilă, vocea umană e cea mai puternică expresie a fiinţei, instrumentul relaţiei noastre celei mai directe cu Creatorul, iar arta are dintotdeauna o funcţie terapeutică, înălţând sufletele şi aducându-ne tuturor o incomparabilă bucurie”.

Parteneri Gold: WIPRO, Mega Image, Porsche

Parteneri Silver: Servier, Reteaua Regina Maria, MedicHub, Unicredit

Parteneri Bronz: Arval, IMPULS LSG, KAUFLAND, RAIFFEISEN, SARKROM

Parteneri Media: Agerpres, Radio România Cultural.

Fundaţia Inovații Sociale Regina Maria este o organizație neguvernamentală care oferă, de peste 6 ani, o gamă largă de servicii medicale gratuite  persoanelor fără venituri şi asigurări medicale si la preturi foarte mici persoanelor cu venituri sub 800 de lei/luna. În plus, în cele două centre educaționale din Clinceni și Băneasa vin zilnic peste 160 de copii din familii defavorizate unde sunt întâmpinați de mai bine de 15 dascăli angajați și voluntari.

In 2017, fundația a lansat opt programe medicale —Împreună pentru acces la sănătate, Împreună pentru mame și copii sănătoși, Cancerul nu ne mai desparte, Împreună oferim sănătate și demnitate, Împreună pentru sănătate și speranță,  Împreună pentru inimile pacienților sociali, Zâmbete  pentru mame și copii dar și continuarea celor din anii trecuți Programul pentru Sănătatea Femeii, Programul Dentist pentru copiii pacienților sociali și Programul de Grup suport psihologic pentru femeile bolnave de cancer.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează