„Maramureș – țară veche, țară nouăˮ, film documentar și expoziție de fotografie la ICR

0

Institutul Cultural Român, împreună cu Editura Ad Libri, prezintă, joi, 16 martie 2017, ora 18.30, proiecția filmului documentar și vernisajul expoziției de fotografie Maramureș – țară veche, țară nouă de Florin Andreescu. Evenimentul se va desfășura la sediul ICR (Aleea Alexandru nr. 38).

carusel-maramu

Filmul Maramureș – țară veche, țară nouă realizat de Florin Andreescu (comentariu Dana Ciolcă, lectura Mihai Gruia Sandu, montaj Alexandru Stănescu), a apărut în noiembrie 2016 pe DVD, în limba română, cu subtitrare în engleză, franceză, germană, spaniolă și italiană.

La eveniment, care va avea loc în prezența realizatorilor filmului, cercetătorii etnologi dr. Ana Bârcă și dr. Doina Ișfănoni vor participa la un schimb de gânduri și opinii despre Maramureșul zilelor noastre, o lume în transformare, în care stilul de viață simplu și formele vechi de cultură coexistă cu modelele și obiceiurile aduse de tinerii care muncesc în străinătate și care vor să beneficieze de produsele și facilitățile societății moderne.

Singura editură dedicată în exclusivitate cărții turistice, Ad Libri, înființată în 2001 de Florin Andreescu, promovează prin albume, ghiduri și, din 2014, și prin filme documentare, destinații turistice românești și străine, mai cunoscute sau mai puțin cunoscute, și ajută călătorii să le (re)descopere.

Durata documentarului este de 60 minute. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 16 – 21 martie 2017.

Accesul publicului este liber.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează