Mai sunt doar câteva zile pentru înscrierea la Sun Challenge 2026, competiția care susține Parcul Natural Văcărești

by Echipa RomaniaPozitiva

Mai sunt doar câteva zile pentru înscrierea la Sun Challenge 2026, competiția care susține Parcul Natural Văcărești

București, 28 septembrie 2026 – Aflată deja la a 8-a ediție, competiția Sun Challenge, organizată în Parcul Natural Văcărești cu scopul susținerii unuia dintre cele mai bogate ecosisteme naturale urbane, va avea loc pe 4 octombrie 2026. Înscrierile se închid pe 30 septembrie 2026, iar cei interesați să participe își pot rezerva locul accesând https://www.sun-plaza.ro/sun-challenge-2026/. Înscrierile se fac exclusiv online și sunt disponibile 350 de locuri, iar taxa de participare este de 200 de lei. 

Fondurile strânse în urma competiției de anul acesta, organizată de Centrul comercial Sun Plaza, deținut de CPI România, cu susținerea Administrației Parcului Natural Văcărești, vor fi utilizate pentru reabilitarea cabanei din parc, un spațiu consacrat activităților pentru copii.  Proiectul nu este doar despre reconstrucție, ci și despre grijă, comunitate și respect față de spațiul care ne aduce împreună.

În cele 7 ediții de până acum, au participat aproape 2500 de alergători amatori și profesioniști, iar fonduri de peste 60.000 de euro au fost strânse și investite în diverse acțiuni pentru protejarea parcului natural.

Traseele propuse anul acesta sunt de 5 km, 10 km și 20 km, iar startul se dă, ca de obicei, de pe Esplanada Nord a Sun Plaza, la ora 08:00.

Companiile și organizațiile care susțin Sun Challenge 2026 sunt:  Auchan, Bebe Tei, My Geisha, Yves Rocher, Leroy Merlin, Gold Nutrition, Asus, Videt, Lady Factory, Aqua Carpatica, NYX Professional Makeup, Purina.

Parteneri media: Digi Fm și Alergăm de plăcere.

Despre Sun Plaza

Inaugurat în 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial cuprinde patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor, un spațiu de relaxare și o parcare subterană cu 2.000 de locuri. În anul 2018, Sun Plaza a finalizat cel mai amplu proces de reconfigurare și extindere din piața de retail din România, cu modificări la nivel de design și adăugarea unei aripi noi. În 2019 a fost modernizat food court-ul și reamenajată o parte din terasa exterioară. Centrul comercial este deținut de CPI Property Group.

Despre CPIPG

CPI Property Group este unul dintre cei mai mari proprietari de real estate din Europa. Cu un portofoliu de proprietăți a cărui valoare depășește 18 de miliarde de euro, CPIPG deține proprietăți premium de birouri în principalele capitale din Europa Centrală și de Est: Praga, Berlin, Viena, București și Budapesta. Grupul deține, de asemenea, proprietăți de retail în Europa Centrală și de Est, precum și hoteluri, unități rezidențiale şi terenuri.

Despre Parcul Natural Văcărești

Parcul Natural Văcărești este prima arie protejată urbană a țării și cel mai mare spațiu verde al Capitalei, situat la doar 5 km de centru. Aici au fost identificate aproximativ 170 de specii de păsări, o parte dintre ele fiind specii protejate. În ultimii 25 de ani, s-a format un ecosistem umed cu întinderi de mlaștini, ochiuri de apă, stufăriș, crânguri de sălcii, cuiburi de plopi, perdele de trestie și stuf. Acestea constituie habitatul a numeroase specii de păsări de apă, dar și al multor specii de insecte, reptile, amfibieni și mamifere. Parcul Natural Văcărești este o poveste de succes a naturii care și-a recâștigat drepturile, chiar în mijlocul celei mai mari aglomerări urbane din țară. Ecosistemul Văcărești este viabil, prezentând toate elementele lanțului trofic.

You may also like

Leave a Comment