Made in Japan

0

În premieră absolută pentru lumea culturală a capitalei, Artmark va găzdui între 9 – 18 septembrie 2016 o spectaculoasă expoziţie de kuchi-e, stampe japoneze autentice, din perioada Meiji. Vernisajul va avea loc vineri 9 septembrie, la ora 18:00, la sediul Artmark din C.A. Rosetti nr. 5.

p1

Evenimentul va aduce în atenţia publicului o colecţie rară de stampe de la sfârșitul perioadei Meiji, apogeul din punctul de vedere al performanțelor în execuție pentru acest tip de artă. În cadrul expoziţiei, va putea fi admirată prima stampă de tipul kuchi-e aparută în revista literară Bungei Kurabu, renumită pentru publicarea a numeroase astfel de lucrări (un nr. din 1907 al revistei va fi şi în expoziţie). Pe lângă stampa menţionată, creată în anul 1895, care îi aparține lui Watanabe Seitei (1851-1918), vor fi expuse şi lucrările unor artişti de vază în cultura japoneză, precum Kiyokata Kaburagi, Takeuchi Keishu şi Mizuno Toshikata.

Stampele expuse provin din trei colecţii de artă japoneză situate în trei ţări, Germania, România şi Japonia. Cele mai multe exemplare fac parte din colecţia de artă extrem orientală Adrian Ciceu (Berlin, Germania), iar restul din colecţiile Ioan Paul Colta (Arad, România) şi Ioan-Liviu Orleţchi (Tokyo, Japonia).

Fratele regretatului pianist de jazz Eugen Ciceu, Adrian Ciceu, la rândul său veritabil percuţionist, e stabilit în Berlinul de vest din 1969 şi colecţionează de peste patru decenii stampe japoneze, dar și obiecte de artă decorativă japoneză și chineză. Focusat asupra stampelor japoneze de la sfârșitul perioadei Meiji și asupra shin-hanga, stampele moderne din prima jumătate a secolului al XX-lea, Adrian Ciceu a avut o viziune aparte asupra culturii nipone, depăşind interesul pentru stampele realizate exclusiv în perioada Edo. La sfârşitul anilor 1970, o parte din colecția sa de stampe, semnate de Ohara Koson (1877 – 1945), a fost expusă la Muzeul Dahlem din Berlin.

Lucrările expuse la Artmark propun o inedită perspectivă asupra vieţii japoneze şi oferă acces la un ansamblu de sentimente, contexte şi imaginar, din care a apărut Japonia modernă a secolului al XX-lea. Femeia frumoasă (bijin – lb.japoneză) este integrată în diverse compoziţii cu teme istorice sau inspirate din viaţa oamenilor epocii Meiji.

Principala expertă în stampe kuchi-e din lume, doamna Nanako Yamada, asigură publicul că evenimentul va fi prima expoziţie de acest gen din Europa, datorită rarităţii stampelor expuse.

Expoziţia a fost inclusă în programul celei de-a 27 Conferinţe Anuale a  EAJRS (European Association of Japanese Resource Specialist), care are loc anul acesta pentru prima dată în Romania. Tema acestei ediţii va fi „International Cooperation Between Japanese Studies Libraries”, iar printre participanţi se vor număra importanţi bibliotecari, muzeografi şi cercetători în domeniul studiilor japoneze din Europa, Japonia şi America.

Programul expoziţional va fi de luni până duminică, în intervalul orar 10:00 – 20:00. Intrarea este liberă.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează