Loredana devine Ambasadorul “Eu sunt! Tu?” şi va manifesta în cadrul Marşului Diversităţii în data de 30 iunie

1

Asociaţia ACCEPT anunţă deschiderea celei de a noua ediţii a GayFest, festival care, în acest an, va avea loc între 25 iunie şi 1 iulie.  O prezenţă specială în cadrul Marşului Diversităţii, evenimentul emblematic al GayFest-ului, o reprezintă Loredana, în calitate de ambasador al programului “Eu sunt! Tu?” al fundaţiei PSI România, împreună cu care va defila pentru apărarea drepturilor persoanelor gay, lesbiene, bisexuale şi transgender. Marşul Diversităţii este organizat în parteneriat de ACCEPT şi “Eu sunt! Tu?” şi va avea loc în data de 30 iunie, orele 17.00-19.00 (traseul este acelaşi din ultimii  ani: Piața Unirii, Piața Constituției, Metrou Izvor).

GayFest 2012, organizat de Asociaţia ACCEPT, urmăreşte creşterea vizibilităţii persoanelor LGBT din România şi promovarea valorilor diversităţii cu scopul eliminării actelor de discriminare şi violenţa faţă de persoanele LGBT, pentru promovarea unei societăţi care respectă diferenţa şi acordă drepturi egale cetăţenilor săi.

Specific acestei ediţii a GayFest este că urmărim să-i facem mai vizibili nu doar pe românii LGBT, ci şi pe prietenii şi susţinătorii acestora” spune Irina Niță, directoare Asociația ACCEPT. „Vocile care cer respect, echitate  şi demnitate pentru cetăţenii LGBT sunt diverse. Până la urmă, ceea ce ne defineste ca ființe umane sunt valorile pe care ni le asumam, indiferent de orientarea sexuală sau identitatea de gen a fiecăruia.  Vă invităm să (re)descoperiți alături de noi acest  lucru prin teatru, filme, concerte, biblioteca vie, ateliere pe teme diferite şi artă comunitară.” (Programul evenimentelor din cadrul GayFest poate fi accesat aici:  www.gay-fest.ro/program/)

Loredana, Ambasador al programului Eu sunt! Tu?, PSI România

Cu ocazia deschiderii GayFest,  “Eu sunt! Tu?” anunţă lansarea  parteneriatului cu Loredana, care se alătură eforturilor de apărare a drepturilor persoanelor gay, lesbiene, bisexuale şi transgender în calitate de Ambasador al programului.  Este primul parteneriat de acest fel din România şi are ca scop combaterea prejudecăţilor, stigmatizării şi discriminării persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender).

“Îi mulțumim Loredanei pentru simplul dar importantul fapt că este de partea noastră, pentru că, din nefericire, prea mulţi dintre noi, persoanele LGBT, se simt singuri şi izolaţi”, a spus Tudor Kovacs,  manager al programul Eu sunt! Tu?.  “Este pentru prima oară când ne bucurăm de sprijinul declarat al unui artist îndrăgit de români, care ne recunoaște drepturile, prezența și calitățile noastre și doreşte să intrăm într-o normalitate în care nimeni nu este urât sau exclus pentru felul în care iubeşte sau îşi simte identitatea de gen.”

“Îmi doresc ca valorile după care ne conducem viața și acțiunile de zi cu zi să fie iubirea, acceptarea și înțelegerea celor de lângă noi”, a declarat Loredana.  “Cred în libertate și cred în diversitate. Noi toți suntem diferiți într-un fel sau altul și frumusețea acestei vieți constă tocmai în diversitate. Am mulți prieteni gay, oameni deosebiți, oameni ca noi toți ceilalți, pe care îi admir și îi iubesc pentru ceea ce sunt. Pentru ei și pentru toți românii LGBT, mă bucur să pot sprijini acțiunile acestora”.

“Cu această ocazie doresc să fac un apel către toți românii heterosexuali și îi rog să nu le fie teama și să-și declare deschis sprijinul, numai astfel putem să schimbăm mentalități. Îmi doresc ca, alături de persoanele LGBT, să văd și mii de români heterosexuali la Marșul Diversității din acest an, în acest fel arătând că le pasă și că ne îndreptăm către o societate care își asumă opiniile. Eu îi aștept cu drag”, a declarat Loredana.

Despre ACCEPT

Asociaţia ACCEPT este prima organizaţie neguvernamentală de drepturile omului din România care apară şi promovează drepturile LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, persoane transgender) la nivel naţional. Începând cu 2004, ACCEPT organizează anual GayFest, o săptămână de evenimente culturale şi de informare adresate publicului larg; primul Marş al Diversităţii a avut loc în 2005 şi, începând de atunci, a devenit elementul emblematic al GayFest.

 

Despre “Eu sunt! Tu?”

 “Eu sunt! Tu?” este un program de prevenire HIV şi de construire a comunităţii LGBT, implementat de fundaţia PSI Romania. Misiunea “Eu Sunt! Tu?” este aceea de a crea în România o comunitate gay mai responsabilă, mai unită şi mai sănătoasă, prin scăderea numărului de infecţii cu HIV şi prin creşterea gradului de încredere şi solidaritate între membrii comunităţii. De aceea, titlul programului evocă acea afirmare personală, curajul fiecărui membru al comunităţii de a nu se mai ascunde, dar şi un îndemn la unitate, la înţelegere şi conexiune.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Un comentariu

Comentează