Locuind Bucureştiul contemporan. Naraţiuni şi interacţiuni în diversitate

0

conferinţa de închidere a proiectului „Case vii. Diversitatea culturală a spaţiilor de locuit din Bucureşti şi împrejurimi” 

Lansat oficial în mai 2015, proiectul „Case Vii. Diversitatea culturală a spaţiilor de locuit din Bucureşti din împrejurimi” a ajuns la final. Luni 29 februarie 2016, ne întâlnim începând cu orele 19:00 la ARCUB – Hanul Gabroveni (Sala Coloanelor) pentru evenimentul de închidere oficială.

Proiectul este implementat de Asociaţia VIRA printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României în cadrul Programului PA17/RO13 „Promovarea Diversității în Cultură și Artă din cadrul Patrimoniului Cultural European”. Parteneri proiect: Asociaţia Mişcarea pentru Acţiune şi Iniţiativă Europeană şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Locuind Bucurestiul contemporan_AFIS OFICIAL

cercetare

De la stradă la ansambluri rezidenţiale. Opt ipostaze ale locuirii în Bucureştiul contemporan

serial web documentar

Bucharest Housing Stories

ateliere creative

Poveştile Caselor Vii

Cercetare. Web documentar. Ateliere creative. Pentru mai bine de 12 luni acestea au fost principalele activităţi din proiect, structurate fiind de câteva elemente importante:

  • Împărtăşirea viziunii că locuirea circumscrie valori şi practici culturale, iar experienţele de locuire surprind deopotrivă istoria personală şi pe cea a comunităţilor sau grupurilor de oameni;
  • Obiectivul de a contribui la promovarea şi înţelegerea locuirii ca expresie a diversităţii culturale;
  • Încercarea a-i aduce împreună pe cei interesaţi deja de tema locuirii, dar şi de a creşte interesul general pentru acest subiect (fie că vorbim de artişti, cercetători din domeniile socio-umaniste, specialişti din sectorul creativ, reprezentanţi ai societăţii civile, autorităţi publice mass-media sau public larg);
  • Interacţiunea cu publicul, deopotrivă în mediul online şi offline;
  • Apelul la elemente multimedia ca mijloace şi instrumente de a ajunge la un public cât mai larg;
  • Dorinţa de a conecta ariile în care organizaţiile implicate în proiect au experienţă (cercetare > film documentar > educaţie);

Publicul participant la conferinţă va putea în posesia volumului proaspăt ieşit de sub tipar „De la stradă la ansambluri rezidenţiale. Opt ipostaze ale locuirii în Bucureştiul contemporan” (Editura Pro Universitaria) şi a DVD-ului „Bucharest Housing Stories” conţinând toate episoadele serialului documentar. Ambele vor fi distribuite gratuit.

Evenimentul „Locuind Bucureştiul contemporan. Naraţiuni şi interacţiuni în diversitate” este organizat cu sprijinul Arcub şi Bucureşti 2021.

++++

În perioada februarie 2015 – februarie 2016 proiectul “Case Vii. Diversitatea culturală a spaţiilor de locuit din Bucureşti şi împrejurimi” a însemnat:

  1. Cercetare
  • o cercetare multidisciplinară desfăşurată pe parcursul a cinci luni, având ca temă diversitatea formelor de locuire din oraşul Bucureşti şi zona limitrofă, concentrată pe următoarele tipuri de locuire:
Blocurile din perioada socialistă Zonele de tip „ghetou”
Căminele studenţeşti şi chiriaşi Fostele case naţionalizate
Persoanele fără adăpost (locuirea în spaţiul public) Noile ansambluri rezidenţiale
Zona periurbană Locuinţele achiziţionate prin credit
  • implicarea unui număr de 10 cercetători din partea Asociaţiei VIRA (promotor proiect) şi a Muzeului Naţional Român (partener proiect) în desfăşurarea cercetării multidisciplinare;
  • implicarea unui număr de 30 studenţi voluntari de la  la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială (Universitatea din Bucureşti), Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, precum şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”;
  • organizarea unui eveniment public de lansare şi dezbatere pe marginea rezultatelor cercetării (decembrie 2015);
  • participarea membrilor echipei de cercetare la evenimente academice sau prezenţa în mass media (radio, sau publicaţii scrise) pentru a discuta rezultatele cercetării;
  • participarea cercetătorilor în calitate de invitaţi la seminari sau cursuri în cadrul facultăţilor cu care am colaborat pentru prezentarea şi discutarea proiectului;
  • publicarea volumului „De la stradă la ansambluri rezidenţiale. Opt ipostaze ale locuirii în Bucureştiul contemporan”, coordonat de Natalia Negru, la editura Pro Universitaria, în 300 de exemplare distribuite gratuit publicului.

Din cuprins:

  1. Prefaţă | de Vintilă Mihăilescu
    2. Locuiri tranzitorii. De la camera de cămin la locuința cu chirie | de Maria Mateoniu
  2. O etnografie a locuirii în rate | de Oana Cristiana Iftode
  3. Apartamentul de bloc între spațiu de locuit și „acasă” | de Andra-Mitia Dumitru
  4. „Mare, curat și frumos”. De la blocul comunist la ansamblu rezidențial | de Cristina Boboc
  5. „Metropola” Chiajna. Experiențe ale locuirii într-un spațiu rural periurban | de Carmen Mihalache
  6. Locuirea în spații disputate. Case naționalizate, retrocedări și evacuări în București | de Bogdan Iancu şi Cosmin Manolache
  7. Locuire colectivă şi solidaritate în zonele de tip „ghetou”. Cămine din aleea Nehoiu | de Vlad Cătună
  8. Casa din stradă. Cum locuim când nu avem unde locui | de Ciprian-Cosmin Voicilă
  • participarea cercetătorilor la evenimente mixte de proiecţie film şi dezbatere pe marginea fiecărei teme studiate, evenimente organizate de Asociaţia VIRA în perioada septembrie 2015 – februarie 2016;
  1. Web documentar:
  • realizarea de către Asociaţia VIRA (promotor proiect), pe parcursul a 10 luni, a serialului de tip web documentar „Bucharest Housing Stories” ce urmăreşte diversitatea experienței de locuire din orașul București și imprejurimi;
  • implicarea unui număr de 20 de persoane în procesul de realizare a serialului, acoperind etape precum producţia, regia, filmarea, montajul, fotografia, post-producţia, traducera, programarea şi grafica web sau asigurarea comunicării publice;
  • realizarea unui număr de şapte episoade axate pe diferite tipuri de spații – blocuri construite în perioada socialistă, noi ansambluri rezidențiale, zone de tip „ghetou”, cămine studențesti, spaţii publice (locuirea „în aer liber”), fostele case naționalizate și cele din zona periurbană;
  • includerea în serial a unui număr de 21 de protagonişti, cu profiluri diverse;
  • dezvoltarea platformei bucharesthousingstories.ro ca spaţiu interactiv, bazat pe o varietate de instrumente media (fotografii, tururi virtuale, galerii de sunet, conţinut video şi text) şi care oferă posibilitatea publicului de a contribui cu propria experienţă în proiect;
  • publicarea fiecărui episod pe platforma bucharesthousingstories.ro, cu subtitrare în limba engleză;
  • promovarea fiecărui episod, prin campanii în mediul online, prin întâlniri ale echipei extinse de producţie cu publicul larg pentru vizionarea în premieră a fiecărui episod şi discutarea acestuia, cât şi prin intermediul mass-media;
  • proiecţia episoadelor în cadrul unor evenimente ale organizaţiilor locale sau grupurilor de iniţiativă civică;
  • promovarea documentarului în cadrul unor festivaluri de profil (Sibiu, Bucureşti);
  • editarea Bucharest Housing Stories pe suport fizic, 300 DVD-uri distribuite gratuit publicului;
  1. Ateliere creative:
  • desfăşurarea de către asociaţia Mişcarea pentru Acţiune şi Iniţiativă Europeană (partener proiect), pe parcursul lunilor decembrie 2015 şi ianuarie 2016, a atelierelor creative „Poveștile Caselor Vii”;
  • implicarea unui număr de cinci experţi în realizarea atelierelor şi a materialelor educaţionale conexe (precum manualul destinat elevilor participanţi);
  • desfăşurarea unui număr total de cinci ateliere proiectate pentru 150 de participanţi;
  • colaborarea cu două instituţii de învăţământ liceal în vederea desfăşurării atelierelor, respctiv Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu” și ai Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”;
  • desfăşurarea atelierelor pe baza metodelor de educaţie nonformală, pentru stimularea implicării active;
  • utilizarea metodei jocului de rol şi a dezbaterii pe tema „Locuirea. De la a avea la a fi”;
  • editarea manualului „Poveştile Caselor Vii” destinat elevilor de liceu (150 de exemplare pentru participanţi, dar disponibil şi online pe platforma proiectului);

Nu în ultimul rând, proiectul însemnă foarte multe evenimente publice pe care le vom continua şi în 2016

Conferinţa de lansare a proiectului

12 mai 2015, Clubul Ţăranului

Serile Housing Stories. Experienţa locuirii în Bucureştiul contemporan

Proiecţii de film documentar | Q&A | Discuţii cu echipa extinsă de producţie film şi cercetare

15 septembrie 2015, Manasia Hub, episodul #1 Blocuri

21 septembrie 2015, Manasia Hub, episodul #2 Locuirea în zone de tip „ghetou”

15 noiembrie 2015, Manasia Hub, episodul #3 Cămine studenţeşti

13 ianuarie 2016, Manasia Hub, episodul #4 Foste case naţionalizate

23 ianuarie 2016, Manasia Hub, episodul #5 Persoane fără adăpost

28 ianuarie 2016, Manasia Hub, episodul #6 Noi ansambluri rezidenţiale

9 februarie 2016, Manasia Hub, episodul #7 Zona periurbană

Estetica de cartier. Interioare şi exterioare (post)socialiste (expoziţie de fotografie)

de Bogdan Cătălin CAZACIOC | Vernisaj inclus în circuitul cultural „Noaptea Caselor, ediţia a II-a”

21 septembrie – 11 octombrie 2015, Manasia Hub

Participare la Doc & Academic Research Open Session

8 octombrie 2015, Astra Film Festival (Sibiu)

Prezenţă în cadrul UrbanEye Film Festival

15 noiembrie 2015, episodul 3 din Bucharest Housing Stories este inclus în programul festivalului

Participare la conferinţa „Caleidoscop. Perspective interdisciplinare asupra spaţiilor altfel”

10 decembrie 2015, Hanul Gabroveni

De la stradă la ansambluri rezidențiale. Opt ipostaze ale locuirii în Bucureștiul contemporan

Lansare rezultate cercetare | dezbatere

11 decembrie 2015, Cetatea Artelor

Proiecţie specială a episodului „Blocuri” la atelierul „Şcolii de Oraş”

12 decembrie 2015, Biblioteca „Gheorghe Lazăr” (cartierul Militari)

Locatar#21 (expoziţie de fotografie still din Bucharest Housing Stories)

23 februarie – 23 martie 2016,  Café Verona | Eveniment de inaugurare pe 23 februarie

Conferinţa de închidere a proiectului

29 februarie 2016, ARCUB – Hanul Gabroveni

Bucharest Housing Stories. The Home Party

29 februarie 2016, Manasia Hub (petrecere de închidere a proiectului, cu membrii echipei şi public)

++++

CU SPRIJIN ACADEMIC: Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială (Universitatea din Bucureşti), Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”.

CU SPRIJIN NON-GUVERNAMENTAL ŞI CIVIC: Policy Center for Roma and Minorities, Centru de Resurse pentru participare publică, Grupul de iniţiativă civică „Lacul Tei”, Caleidoscop, Samusocial din România. Concordia România.

PROMOVAT ÎN PARTENERIAT CU: Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti 2021, Arcub, Astra Film Festival, Urban Eye Film Festival, Photo România Festival, HomeFest, Manasia Hub, Cărtureşti, Radio România Cultural, Zeppelin, Igloo, Decât O Revistă, Martor – Revista de Antropologie a Muzeului Ţăranului Român, All about Romanian Cinema (AaRC), CineFan.ro, CinemaRX, LaPunkt, Modernism, Ziarul Metropolis, Veioza Arte, Şapte Seri, SUB25, Merg.în România, România Pozitivă, Ştiri ONG, Bucharest Cultural Events.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează