Liceenii au avut intrare liberă la muzee

0

Joi, 11 iunie 2015, ora 14:00, la Muzeul Satului vom afla premianţii “5 licee – 5 muzee”, ediţia a 8-a. Începând cu luna februarie, elevii din 5 licee din Bucureşti au beneficiat de vizite gratuite la câteva muzee din capitală, fiind antrenaţi de ECDL ROMANIA la un concurs online de cultură generală.

„5 licee – 5 muzee” este un proiect educaţional dedicat elevilor de liceu, prin care se doreşte încurajarea participării tinerilor la manifestări culturale. ECDL ROMANIA împreună cu partenerii săi, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti, vă invită la evenimentul final al acestei ediţii. Ne vom întâlni şi vom sărbători cu toţi participanţii – elevi, profesori şi reprezentanţi ai muzeelor, în aer liber, înconjuraţi de atmosfera deosebită a Muzeului Satului.

5Licee-5Muzee_2015

La această ediţie a proiectului „5 licee – 5 muzee”, au fost implicaţi alţi 250 de elevi din alte 5 licee din Bucureşti: Colegiul Tehnic ”Dinicu Golescu”, Colegiul Național ”Iulia Hașdeu”, Colegiul Național Bilingv ”George Coșbuc”, Liceul Teoretic ”Eugen Lovinescu” şi Liceul Teoretic ”Tudor Vladimirescu”.

Cele 5 muzee care au răspuns invitaţiei de a participa la proiect şi care au pregătit întrebările concursului de cultură generală sunt: Muzeul de Artă Veche Apuseană “ Ing. Dumitru Furnică – Minovici “, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” şi Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” .

Pe lângă concursul online de cultură generală, elevii au fost provocaţi si la o competiţie video (5 motive în 5 minute) prin care fiecare liceu a realizat un filmuleţ de prezentare şi promovare a câte unui muzeu vizitat.

„5 licee – 5 muzee” şi-a propus să declanşeze o „epidemie socială” de vizitare a muzeelor începând cu tinerii, sub forma unui concurs între 5 licee din capitală. Lansat în anul 2008, proiectul a avut un impact pozitiv atât în rândul elevilor cât şi a profesorilor şi astfel, organizatorii împreună cu muzeele implicate au fost încurajaţi să continue.

Joi, 11 iunie 2015, vom afla care au fost cei mai buni dintre ei, în compania copiilor de la Clubul Copiilor Sector 5 care ne-au pregătit câteva surprize. Vă aşteptăm cu mult interes atunci, începând cu ora 14:00, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” (Şos. Kiseleff nr. 28-30, sector 1, Bucureşti) pentru a-i cunoaşte pe câştigători.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează