Liceeni din 13 ţări propun soluţii pentru creşterea angajabilităţii tinerilor

0

72 de elevi din 13 ţări au participat săptămâna trecută la competiția europeană Global Enterprise Challenge, parte a programului european Global Enterprise Project, dezvoltat de Junior Achievement – Young Enterprise Europe (JA-YE) și de European Round Table of Industrialists (ERT).

“Ce soluții ați oferi pentru a îmbunătăți șansele de a obține un job și auto-angajarea în rândul tinerilor la o scară globală?”

Echipele la lucru 1

Cei 72 de elevi europeni au avut la dispoziţie 24 de ore pentru a găsi soluţii fezabile la tema de lucru, cu sprijinul consultanţilor din companiile partenere: Astra Zeneca, Deutsche Telekom, GDF Suez, Heineken, Kone, Nokia, Philips, REPSOL, SAP, Shell, SIEMENS, Solvay, Smurfit Kappa Group, Sonae, Telefónica, Total și Vodafone.

Această competiţie face parte dintr-un program educaţional implementat în şcoli din 11 ţări încă din 2011 şi cuprinde activități despre globalizare şi antreprenoriat derulate la clasă cu participarea consultanţilor voluntari din companii, un quiz online despre globalizare şi competiţia la nivel naţional. În România, programul a fost implementat în acest an şcolar de Junior Achievement România în 22 de licee.

ERT și JA-YE Europe s-au reunit pentru a realiza acest proiect cu scopul de a ajuta peste 12.000 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani să fie mai informați despre antreprenoriat, despre modul de funcţionare al unei companii şi despre abilitățile care le sunt necesare pentru a face trecerea de la educație la un loc de muncă. Peste 500 de angajați ai companiilor partenere s-au oferit în calitate de consultanți voluntari să lucreze cu elevii și profesorii lor activităţile din program la clasă.

Elevii participanți sunt de părere, printre alte lucruri, că sistemul de învățământ a evoluat prea puțin în comparație cu abilitățile necesare pe piața de muncă globală, care este orientată către tehnologie și se află într-o continuă schimbare. Ei au reflectat asupra importanței construirii unei interacţiuni între şcoală şi mediul de business, încercând să identifice modalități în care învățământul să fie mai orientat către antreprenoriat, și au contribuit cu soluții pentru a promova o atitudine pro-activă în rândul tinerilor, cu privire la căutarea și crearea de locuri de muncă, ajutându-i să identifice oportunități în domeniul ştiinţei şi tehnologiei.

În cadrul finalei europene a competiţiei care a avut loc la Madrid, elevii au lucrat în echipe multiculturale și au prezentat propunerile în faţa juriului internaţional în limba engleză. Este important de menționat și rolul consultanților voluntari din peste 15 companii de top care i-au asistat pe tineri în timpul pregătirii planului de afaceri pe care l-au prezentat în fața juriului.

România s-a prezentat la această finală cu 10 elevi de la 7 licee din București: Colegiul Național Bilingv George Coșbuc, Colegiul Național Gheorghe Lazăr, Colegiul Național Gheorghe Șincai, Colegiul Național Ion Creangă, Colegiul Național Mihai Viteazul, Colegiul Național Spiru Haret, Liceul Teoretic Dante Alighieri.

Soluţia câștigătoare, denumită „Jocul european”, constă într-un un joc de simulare care le oferă elevilor oportunitatea de a păși în lumea antreprenoriatului, confruntându-se cu situații reale, un model „câștig-câștig” în care elevii învață, iar companiile rezolvă probleme de zi cu zi printr-o perspectivă nouă. Juriul, format din directori executivi ai unor întreprinderi internaționale, a considerat această idee interesantă și inovatoare, şi a apreciat strategia internațională și viziunea pe termen lung.

„Acest proiect are un impact social imens. Tinerii sunt cei care sunt afectați în cea mai mare măsură de criza economică din prezent, iar proiecte educaţionale ca acesta au fost create pentru a-i direcționa pe tineri spre comunitatea de afaceri şi spre locurile de muncă înainte ca ei să își finalizeze educația.”, a declarat Caroline Jenner, CEO al JA – YE Europe.

Rosa García, Președinte și CEO al Siemens Spania – președintele juriului GEP a declarat: „La Siemens, suntem foarte mândri că avem posibilitatea de a-i ajuta pe tineri să-și dezvolte talentul, să-și utilizeze abilitățile într-un mediu global și să le oferim unora dintre ei ocazia de a descoperi provocările profesionale cu care vor trebui să se confrunte pe viitor, în carieră. Acest lucru a fost posibil mulțumită colaborării noastre îndelungate cu Junior Achievement. Avem nevoie de profesioniști mai instruiți și trebuie să promovăm spiritul antreprenorial în rândul elevilor de la o vârstă cât mai fragedă, pentru a spori competitivitatea afacerilor și economiei.”

Din echipa câștigătoare a făcut parte și un elev român de la Colegiul Național Mihai Viteazul, Matei Crețu:

„Mi-a plăcut că pe parcursul GEP erai extrem de motivat să reușești și să dovedești de ce ești în stare. Acest concurs reușește să îți dezvolte soft skills-urile, contribuind atât la dezvoltarea ta personală, cât și la cea profesională. După câștigarea lui, pot spune că sunt din ce în ce mai atras de lumea antreprenoriatului, întrucât mi-a arătat ce înseamnă să fii antreprenor.”

Joao Paulo da Silva, General Manager al SAP în Spania și Portugalia și membru al juriului, a conchis: „Acest eveniment dovedește că elevii europeni au abilitățile necesare, capacitatea de a inova și energia de a face față unor noi provocări și de a descoperi oportunități. O atitudine antreprenorială este esențială pentru dezvoltarea economiei și pentru crearea de locuri de muncă, deoarece 80% dintre acestea sunt create de IMM-uri.”

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement România, organizaţie non-profit, a fost fondată în anul 1993 şi este parte a Junior Achievement Worldwide®, USA şi Junior Achievement – Young Enterprise, Europe. JA este cea mai mare şi cea mai dinamică organizaţie internaţională de educaţie economică şi antreprenorială. În România, programele JA de tip „learning by doing” sunt urmate anual de peste 189.000 elevi din peste 1.200 de instituţii de învăţământ şi se desfăşoară local în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi sunt susţinute financiar şi cu consultanţă de către comunitatea de afaceri.

Informaţii suplimentare sunt disponibile la: www.jaromania.org

Despre JA-YE Europe

JA-YE Europe (www.ja-ye.org) este cea mai mare organizație din Europa care oferă programe de educație antreprenorială, la care au participat 3.2 milioane de elevi în 39 de țări în 2013. Prin finanțare din partea companiilor, instituțiilor, fundațiilor și persoanelor fizice, JA-YE aduce sectorul public și cel privat împreună, pentru a le oferi elevilor și studenților din primii ani de facultate experiențe care să le dezvolte abilitățile, cunoștințele și perspectiva de care vor avea nevoie pentru a avea succes într-o economie globală. Programul JA-YE Compania este recunoscut de Directoratul General pentru Întreprinderi al Comisiei Europene ca fiind „o bună practică în educația antreprenorială”. JA-YE Europa este Centrul Operațional Regional European al JA Worldwide ®.

Despre European Round Table of Industrialists (ERT)

European Round Table of Industrialists (ERT) este un forum de peste 50 de lideri industriali europeni care au scopul de a promova competitivitatea și dezvoltarea economiei europene. Membrii ERT sunt președinți și directori generali ai unor mari companii multinaționale de origine europeană, dintr-o gamă largă de sectoare industriale și tehnologice. ERT se bazează pe angajamentul și implicarea personală a membrilor săi. Companiile membre ERT se găsesc peste tot în Europa, având o cifră de afaceri cumulată de peste 1.300 de miliarde de euro, susținând în jur de 6.8 milioane de locuri de muncă în regiune și investind 52 de miliarde de euro în cercetare și dezvoltare.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează