Laureații Festivalului de la Rotterdam și filme-jurnal marca IDFA Amsterdam vin la BIEFF

0
Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF aduce pe ecranele din București filmele maeștrilor experimentali din cele mai importante festivaluri europene. În 2014 BIEFF inaugurează o colaborare unică în ţară, cu celebrul Festival Internaţional de Film Rotterdam, care aduce în capitală un program tematic inedit:TRANSCENDING REALITY. Invitându-ne să reflectăm la modul în care percepem lumea din jurul nostru, filmele din acest program explorează abilitatea limbajului cinematografic de a interpreta și transfigura realitatea, oferind astfel perspective subiective neașteptate asupra acesteia.

De asemenea, BIEFF continuă colaborarea cu Cannes-ul filmului documentar – IDFA Amsterdam – printr-un focus dedicat unui gen cinematografic extrem de popular: filmul-jurnal – DIARY FILMS: The Intimacy of Politics and the Politics of Intimacy.

BIEFF 2014 - Giant
În GIANT, regizoarea daneză Salla Tykkä își concentrează atenția asupra uneia din arhi-cunoscutele mărci românești: tinere gimnaste de la Deva. Observaţia aparent distantă a fetelor la antrenament devine o stilizare subtilă a realității. Prin eleganța coregrafiei aparatului de filmat și prin senzualitatea coloanei sonore ce mizează pe jocul dintre tăcere și zgomote, GIANT (câștigător al Marelui Premiu pentru Scurtmetraj la Rotterdam) oferă o experiență senzorială ce ne face să simțim la nivel visceral tensiunea dintre fascinația umană pentru graţie şi frumos și dezumanizarea procesului prin care se ajunge la acestea. (Diana Mereoiu, BIEFF)
Trailer
BIEFF 2014 - Hacked Circuit
Extrem de actual pentru realitatea românească, HACKED CIRCUIT creează o paralelă neliniștitoare între abilitatea specialiștilor de a manipula nevăzuți realitatea sonoră și spectrul supravegherii guvernamentale care ne amenință dreptul la intimitate. Într-un impresionant cadru-secvență, fluid coregrafiat, Deborah Stratman înfăţişează profeșioniștii unui studio de post-sincron de zgomote lucrând la ultima secvență dinConversația de Francis Ford Coppola. Regizoarea dezvăluie nu doar mecanismele invizibile ale construcțiilor filmice, ci evocă și un sentiment de incertitudine (și chiar paranoia) legat de tot ceea ce nu putem vedea și auzi în mod direct – adică de orice înregistrare.
BIEFF 2014 - Grandma's Dream
Câştigătoare a prestigiosului Premiu Turner oferit de Tate Museum Londra, Laure Prouvost jonglează cu noțiunile de distanță și intimitate în suprarealistul GRANDMA’S DREAM. Testând limitele dintre realitate și ficțiune, scurtmetrajul alunecă subtil dinspre aspirațiile candide ale bunicii artistei către imagini violente și senzuale ale dorinţelor şi tristeţilor reprimate. Juxtapunerea și suprapunerea imaginilor după logica fluxului conștiinței creează o lume în care spectatorul se pierde într-un vârtej de frustrări tăcute şi biografii inventate.
Cannes-ul filmului documentar, IDFA AMSTERDAM, revine şi în acest an la BIEFF cu o selecție ce analizează nuanţele subiectivităţii din filmul-jurnal, în programul special tematic DIARY FILMS: The Intimacy of Politics and the Politics of Intimacy.
BIEFF 2014 - IDFA
DIARY OF SOMEONE WAITING de Judith Zdesar este „o căutare a timpului pierdut, sau mai bine spus irosit, din timpul serviciului militar obligatoriu, […] cãutare reflectatã în absurdul acțiunilor cadeților și al monologurilor cotidiene ale acestora despre sensul (sau lipsa lui) prezenței lor acolo, absurd amplificat până la proporții aproape Beckett-iene.” (Michael Palm)

DIRTY PICTURES (HOTEL DIARIES 7), în regia lui John Smith, este o colecție de înregistrări video realizate în camere de hotel în care experiențele personale sunt legate de conflicte contemporane din Orientul Mijlociu, contrastând normalitatea încăperii cu anormalitatea societății din afara ei.

Realitatea văzută în LIMITS 1ST PERSON de Léon Siminiani este inversată, reconstruită și repovestită de două voice-over-uri aflate în disonanță, până când adevărul rămâne undeva la mijloc, într-un spațiu relativ în care pânã și sinceritatea narațiunii la persoana I este pusă la îndoială.

Proiectat la Clermont-FerrandJULY TRIP este un film despre Războiul Civil Libanez în care Wael Noureddine interoghează fundamentul genului documentar. Ochiul camerei priveşte către o ţară aflată sub teroare şi înregistrează efectele imediate ale războiului asupra oamenilor.

Cea de-a 5-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF va avea loc în perioada 10-14 decembrie 2014, la CinemaPRO și Cinema Elvira Popescu.

BIEFF este susţinut de Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Universitatea Națională de Arte, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, Forumul Cultural AustriacGoethe-Institut, Institutul Francez, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer, German Films, Swiss Films.

Parteneri media: 121.ro, AaRC.ro, Asociația Paspartu, B365.ro, CalendarEvenimente.ro, Carturesti.ro, CineFan.ro, CinemaRx.ro, Designist.ro, DorDeDuca.ro, FilmReporter.ro, GingerGroup.ro, iFestival.ro, IQads.ro, LaPunkt.ro, LiterNet.ro, OrasulM.eu, PostModern.ro, Revista Arte & Meserii, RomaniaPozitiva.ro, societatesicultura.ro, Studentie.ro, Sub25.ro, TOTB.ro, Urban Things Romania, VinSiEu.ro, WeART.ro, Ziarul Metropolis.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează