Lasă Televizorul și Hai la Joacă!

0

Fundația CHANCE FOR LIFE organizează pe data de 18 iunie 2016, între orele 10:00 și 13:00 în Parcul Drumul Taberei din București evenimentul bianual ”Lasa televizorul și hai la joacă!”. Acest eveniment face parte dintr-o campanie inițiată de Chance For Life, aflată la a 9-a ediţie, care are ca scop promovarea jocului și a modalităților educative de petrecere a timpului liber, ce se adresează atât copiilor, cât și părinților acestora.

lasa tv_18_iunie 2016

Campania își propune să fie un semnal de alarmă față de fenomenul educației copiilor prin intermediul televizorului și totodată o sursă de informare cu privire la posibilitățile de petrecere a timpului liber altfel decât în fața televizorului sau a calculatorului. Copiii uită să se joace și consideră mult mai comodă alegerea altor forme de divertisment în detrimentul mișcării în aer liber sau a jocurilor în care pot interacționa cu alți copii. Acest lucru nu este lipsit de urmări negative în dezvoltarea lor emoțională, mai ales în condițiile în care, în România, multe dintre emisiunile TV cu greu pot fi considerate educative. Specialiștii Fundației CHANCE FOR LIFE vor să îi convingă pe copii că este simplu să renunțe la televizor și să aleagă joaca în aer liber.

Vă așteptăm cu mic cu mare în Parcul Drumul Taberei, în zona pavilionului de șah, unde toți copiii, alături de părinții lor, sunt invitați să participe la ateliere interactive de lucru manual, confecționat brățări, picturi pe față și jocuri în aer liber. Evenimentul este susținut de Kaufland România, Fundația Vodafone Romania și www.suntparinte.ro și face parte dintr-o serie de evenimente de conștientizare a importanței activităților ludice la vârsta copilăriei.

Despre Fundația Chance for Life

Fundația Chance for Life este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2000, a cărei misiune este să dezvolte comunitățile din România, sustinând educațional, emoțional și social copiii și tinerii. Chance for Life își propune să formeze spiritul civic al copiilor și să dezvolte dorința și capacitatea acestora de a se implica în viața comunităților în care trăiesc. Principalele proiecte, se desfășoară în București și Sulina, județul Tulcea.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează