Lansarea volumului Horia Bernea – Caiete / Notebooks 1969-1976, Miercuri, 1 martie, ora 18.00 la MNAC

0

MNAC anunță lansarea volumului
Horia Bernea – Caiete / Notebooks 1969-1976
Miercuri, 1 martie, ora 18.00

 unnamed

Autori: Anca Oroveanu, Sanda Agalides, Magda Radu, Călin Dan
Editori: Anca Oroveanu, Magda Radu

Începem primăvara cu un eveniment menit să readucă în atenție memoria lui Horia Bernea, artist multivers și director (între 1990 și 2000) al Muzeului Țăranului Român, pe care l-a reinventat.

Horia Bernea – Caiete / Notebooks 1969-1976, publicat de nou înființata editură MNAC în 2016, conține eseuri semnate de Anca Oroveanu, Sanda Agalides, Magda Radu, Călin Dan, și este generos ilustrat cu desenele artistului. Concepția grafică aparține Larisei Sitar.

Lansarea volumului va avea loc la parterul MNAC, în prezența autorilor, printr-o discuție moderată de prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu (Universitatea Națională de Arte București). Cu acest prilej va putea fi vizionată singura operă video a lui Horia Bernea – Frumusețea va salva lumea (1994).  Evenimentul va continua în cafeneaua de la etajul 4, printr-un recital Duo Iordache (Mihai Iordache – saxofon și Sorin Romanescu – chitară), în memoria iubitorului de jazz Bernea, urmat de un pahar de vin, oferit de Crama Oprișor.

Cu această ocazie, volumul va putea fi achiziționat la un preț redus de 50 de lei.

Intrarea este liberă. Se asigură accesul cu automobilul propriu / taxiul și locuri de parcare gratuită.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează