Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Lansarea studiului INCFC – „Vitalitatea culturală a orașelor din România”. Eveniment realizat în cadrul Sezonului România – Franța 2019

0

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală lansează luni, 1 iulie 2019, ora 10:00, la Biblioteca Națională a României, Sala Symposium, studiul „Vitalitatea culturală a orașelor din România”. Evenimentul realizat în cadrul Sezonului România – Franța 2019, ca parte a programului de cooperare dintre INCFC și DEPS (Departamentul de studii și statistici prospective, Ministerul Culturii din Franța), face parte din calendarul oficial de activități ale Sezonului România – Franța 2019. În cadrul aceluiași proiect, INCFC a tradus în limba română un studiu al DEPS, acesta urmând să fie lansat tot în cursul acestui an.

Vitalitatea culturală a orașelor din România, studiu tipărit în limba română și în limba franceză, face o analiză a gradului de dezvoltare culturală a 46 de orașe din România, în mare parte reședințe de județ sau orașe cu o populație mai mare de 50.000 de locuitori. Bucureștiul nu a fost inclus în analiză, datorită statutului de capitală, cu cerere și ofertă culturală foarte mare.

Pentru realizarea studiului s-au folosit indicatori care vizează infrastructura culturală, industriile creative existente și așezămintele culturale, cheltuielile bugetare pentru cultură, capitalul uman specializat din cadrul organizațiilor culturale și participarea activă a populației la evenimente culturale. Punctul de plecare pentru ediția care se lansează luni, 1 iulie este studiul cu același nume realizat în 2016, studiu revizuit și completat cu date obținute de la Institutul Național de Statistică, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Borg Design, dar și prin colectare internă. La aceste date se adaugă și cele din studiul Cultural Vitality in Communities: Interpretation and Indicators, publicat în 2006 de către cercetători de la The Urban Institute. Conform acestora, vitalitatea culturală poate fi descrisă prin prezență, participare și suport.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.