Lansarea proiectului „PARTENERI PENTRU SERVICII DE VIAȚĂ INDEPENDENTĂ”

0

Fundația Motivation România, în parteneriat cu Asociația Clubul Sportiv Supernova Neamț, Asociația Club Sportiv Leii Timișoarei și Asociația Club Sportiv Fii Independent din Brașov, anunță lansarea proiectului „Parteneri pentru Servicii de Viață Independentă”. Acesta are drept scop întărirea capacității organizațiilor inițiatoare de a furniza și promova servicii de intervenție timpurie adresate persoanelor cu leziuni medulare, bazate pe cunoașterea nevoilor reale ale acestora.

instruire_viata_independenta_coborarea_rampei
Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără actualizarea statisticilor privind situația persoanelor care dobândesc anual leziuni medulare în România și testarea și promovarea unui serviciu inovator de intervenție timpurie pentru trai independent pentru persoanele cu lezuni medulare.

„În acest moment, nu există statistici actualizate privind numărul total de persoane cu leziuni medulare din Româna sau numărul de persoane care dobândesc anual leziuni medulare. Din acest motiv, apar bariere în crearea și furnizarea de servicii eficiente dedicate persoanelor cu leziuni medulare care folosesc scaune rulante, astfel încât acestea să poată duce o viață independentă. Existența unor statistici relevante sprijină și formularea politicilor naționale și locale în domeniu fiind și una dintre recomandările raportului „Perspective internaționale asupra leziunilor medulare” (IPSCI), elaborat de Organizația Mondială a Sănătății în 2013” – Claudia Ungureanu, Manager de proiect.

Pe lângă realizarea pentru prima dată în România a unei cercetări privind situația persoanelor care dobândesc anual leziuni medulare, proiectul „Parteneri pentru Servicii de Viață Independentă” își propune și derularea unei campanii de informare, la nivel național, cu privire la prevenirea leziunilor medulare și la posibilitatea unui trai independent pentru utilizatorii de scaune rulante. De asemenea, prin multiplicarea modelului de intervenție utilizat de Fundația Motivation România, cele trei organizații partenere vor furniza servicii de viață independentă pentru 66 de persoane cu leziuni medulare din Brașov, Timișoara și Neamț.

Proiectul „Parteneri pentru Servicii de Viață Independentă” se derulează în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2017 și este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeana extinsă.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește leziunea medulară ca fiind afectarea măduvei vertebrale ca urmare a unui traumatism, a unei boli sau degenerări. La nivel mondial, se estimează că incidența leziunilor medulare este de 40 – 80 de persoane la un milion. Majoritatea acestora au cauze care pot fi prevenite – accidente rutiere sau de înot, căzături, violență.
(Sursa: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs384/en/)

Cele mai multe persoane cu leziuni medulare folosesc scaune rulante pentru a se deplasa. Cu acces la informații și servicii eficiente, persoanele cu leziuni medulare ce sunt utilizatori de scaune rulante pot dezvolta abilități de viață independentă și pot fi membri activi ai comunităților din care fac parte.

Fundația Motivation România este o organizație neguvernamentală, nonprofit, creată în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități. Serviciile pe care le oferă acoperă o gamă largă de nevoi, de la evaluare și echipament adaptat pentru diferite tipuri de dizabilități motorii, la recuperare medicală și instruire pentru viață independentă alături de un instructor în scaun rulant, consultanță pentru accesbilizarea spațiilor și angajare, sport adaptat. Până în prezent, Motivation a redat libertatea de mișcare și speranța într-o viață împlinită pentru mai mult de 14.500 de persoane cu dizabilități din România. Mai multe informații pe www.motivation.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează