Lansarea nuvelei grafice „Spune-mi Eli”

0

Rău cu rău, dar mai rău fără rău

Eli și-a spus asta de mii de ori înainte de avea curajul de a pleca din instituție, de a se desprinde de șirul lung de abuzuri și tratamente inumane la care sunt supuși copiii și tinerii cu dizabilități aflați în grija statului. Cum să trăiești liber dacă nu ai nimic și pe nimeni? Eli a trăit 23 de ani în orfelinate și instituții rezidențiale, iar acum este activist pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și luptă pentru cauza dezinsituționalizării. Cu toate acestea, gândul de a se întoarce la ”răul” cunoscut revine din când în când, în momentele mai grele pe care toți le avem uneori. Dificultățile pe care le întâmpină Eli zi de zi sunt greu de imaginat pentru oricine are o viață obișnuită.

Ajutată de Asociația Ceva de Spus și de Dan Ungureanu, Eli își spune povestea în nuvela grafică ”Spune-mi Eli”. Cartea cuprinde câteva episoade marcante din viața ei care redau atmosfera și trăirile din instituție: abuzul, izolarea, teroarea zilnică dată de lipsa de siguranță, de frica permanentă de a o încasa chiar și de la cei care ar trebui să te îngrijească, de absența accesului la hrană bună și suficientă, la căldură, la igienă, la intimitate, lipsa controlului asupra oricăror aspecte din propria viață.

Această carte este despre devenirea lui Eli – de la copilul abandonat, speriat și abuzat, trecând prin adolescenta revoltată și plină de compasiune, la adultul activist pentru drepturile celor cu dizabilități, în ciuda propriilor probleme, neîmpliniri și dureri. Această carte este despre posibila devenire a tuturor celor mulți, abandonați de mici și uitați, uneori pe viață, în sistemul de așa-zisă protecție. În martie 2017 erau încă peste 19.000 de copii și 18.000 de adulți cu dizabilități în instituții rezidențiale, sub protecția statului.

Nuvela își propune familiarizarea publicului larg cu subiectul izolării și conștientizarea dificultăților cu care se confruntă persoanele instituționalizate, inclusiv cele legate de integrare și adaptare la viața obișnuită, dar și prezentarea alternativelor existente: dezinstituționalizarea și crearea de servicii comunitare incluzive.

Lansarea nuvelei grafice „Spune-mi Eli”, de Dan Ungureanu, va avea loc:

– în Timișoara, vineri, 27 octombrie, de la ora 18:30 la Ambasada (Str. Anton Seiller, nr 2)

– în Cluj-Napoca, sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 18:00 la Casa TIFF ( str. Universităţii nr.6)

– în București, vineri, 3 noiembrie, de la ora 19.00 la Cărturești Carusel (Strada Lipscani nr. 55).

În cadrul evenimentului, la care participă autorul și protagonista, veți avea ocazia să aflați cum a luat naștere cartea, să aflați ce înseamnă dezinstituționalizarea, care sunt dificultățile vieții în comunitate și ce putem face pentru a ușura tranziția de la instituție la o viață liberă.

Proiect editorial co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, 2017.

Toate veniturile din vânzarea cărții merg către Asociația Ceva de Spus.

Detalii pe pagina de facebook a cărții, Spune-mi Eli.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomaniaPozitiva. Mai multe informatii pe www.lucianilica.net.

Comentează