Lansare de carte la Muzeul ”Antipa”: Mihai Baciu, “Păsări din Delta Dunării”

0

Eco Chettusia și Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” vă invită la lansarea volumelor „Păsări din Delta Dunării” și „Birds in your trip/ Le paradis d’oiseaux” scrise și ilustrate de autorul tulcean Mihai Baciu. Evenimentul va avea loc vineri, 13 martie 2015, la ora 18.00, la Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” și se va bucura de prezența campionului olimpic Ivan Patzaichin, a scriitoarei Ana Barton și a directorului executiv al Societății Romane de Ornitologie, Dan Hulea.

Afis lansare Antipa

            „Am prins pasiunea pentru păsări odată cu munca mea ca şi ranger în Delta Dunării, apoi ca şi ghid în parcul Marquenterre din Franţa. Din această pasiune, de mulţi ani, am ajuns să trăiesc, să-mi găsesc calea în viaţă, și tot din această pasiune am început să fac fotografie de natură. Această carte s-a născut dintr-un vis și multă munc, și a prins contur după ce am adunat, în ani de zile, ploi şi ninsori, noroaie şi soare, poveşti şi multă răbdare… Însă, dincolo de toate sunt cei care vor răsfoi aceste pagini și care sper să  regăsească printre rânduri și imagini, o parte din ceea ce înseamnă fascinanta Delta Dunării”, declară Mihai Baciu.

Cărțile cuprind aproximativ 200 de specii de păsări cu ilustrații și o descriere succintă. Acest ghid poate fi un excelent  instrument pentru iubitorii de natură care ajung în Delta Dunării și vor să cunoască păsările și să se familiarizeze cu speciile. Cartea este și o invitație de a păși mai aproape de lumea uluitoare a păsărilor, o lume care își pune amprenta invariabil asupra tuturor celor care ajung în Deltă și se îndrăgostesc de acest ținut fără pereche.

Detalii: www.antipa.ro

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează