La masa lui Carol Davila

0

În cartierul în care străzile cu nume de capitale invită curioșii să parcurgă globul într-o după-amiază, la fereastra unui apartament cu mușcate și anemone de pe strada Washington, o doamnă în vârstă se întrevede prin broderia unei perdele. Unii ar vedea doar o scenă casnică, alții începutul unei povești.

Remarcabilă comodă în demi-lune, în stil Transition, pictată cu scenă galantă, începutul sec. XX

Cu prea mulți ani în urmă, când primul război mondial începea să devină o amintire, doamna în vârstă, copilă pe atunci, alerga de jur împrejurul unor mese mari și negre, ce apăreau ca obstacole într-un labirint imaginar. Bunica mereu o dojenea amintindu-i că nu erau orice mese, ci erau foarte vechi și valoroase și nu oricine avea norocul să se laude cu așa ceva. Erau moștenite de la sora ei, Ortansa, care la rândul ei le moștenise de la tatăl soțului ei, celebrul doctor Carol Davila. Atunci se oprea din alergat și îi cerea bunicii să-i spună povești despre acest Carol Davila, un erou ca-n cărți, dar real. Acum se amuză. Spune că a venit timpul să alerge din nou copiii în jurul acestor mese.

Cele două piese de mobilier, masa extensibilă din lemn de nuc de la sfârşitul sec. XIX (estimare: € 5.000 – 7.000) și masa din lemn de stejar de la începutul sec. XX (estimare: € 2.500 – 3.500), fac parte din Licitația de Mobilier de Epocă, ce are loc joi, 26 mai, la Artmark – Palatul Cesianu-Racoviță.

În aceeași seara are loc și Licitaţia Colecției de artă românească a doctorului Leopold B. – Partea I, în care artiști Geta Brătescu, Ion Dumitriu, Diet Sayler, Ion Alin Gheorghiu, Ștefan Câlția, Georgeta Năpăruș, Alexandru Țipoia, Ștefan Pelmuș, Ion Pacea provoacă conceptual publicul.

Sesiunea de licitații din luna mai se remarcă și prin Licitația unei mici colecții de pictură dintr-o familie ardeleană, Licitația Vechi Maeștri ai Picturii Românești și Licitația Jubileu – Casa regală la 150 ani, care vor avea loc tot marți, 24 mai, ora 18:30, precum și Licitația Colecției de artă românească a doctorului Leopold B. – Partea a II-a împreună cu Licitația Animalia, ce vor avea loc marți, 31 mai, ora 19:00, la sediul Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează