La final de poveste – Festivitatea de închidere a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești” / Ediția a XI-a, 3-10 octombrie, București

0

Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești”, organizat de Teatrul Ion Creangă, a ajuns la final, celebrând cu această ocazie cele mai valoroase producții și performanțe actoricești prezentate în cadrul celei de-a XI-a ediții.

Dedicat celor mai mici dintre spectatori, Festivalul a găzduit în perioada 3-10 octombrie peste 40 de reprezentații, susținute de artiști din Italia, Spania, Israel, Slovacia, Germania, Elveția, Olanda, Argentina și România, 14 dintre producțiile invitate fiind incluse în cele două secțiuni competiționale: spectacole pentru copii cu vârsta sub 6 ani, respectiv peste 6 ani.

Spaima_zmeilor_Teatrul_Ion_Creanga

În acest context, evenimentul de închidere, care a avut loc sâmbătă, 10 octombrie, a prilejuit și decernarea premiilor acordate de juriul prezidat pentru al doilea an consecutiv de Slobodan Marković, Director al Festivalului Internațional al Teatrelor pentru Copii de la Subotica, Serbia. Acestuia i s-au alăturat personalități din domeniul teatrului din România și din străinătate: Maria Zărnescu (critic), Emil Boroghină (directorul fondator al Festivalului Internaţional de Teatru Shakespeare), Emilia Popescu (actriță) şi Philippe Besson (regizor, Germania).

În urma jurizării, premiile celei de-a XI-a ediții au revenit musicalului „Spaima zmeilor (Teatrul Ion Creangă) – Premiul „Cornel Todea” pentru cel mai bun spectacol adresat copiilor peste 6 ani, în timp ce Premiul „Educație timpurie pentru cel mai bun spectacol adresat copiilor sub 6 ani a fost câștigat ex-aequo de „Culori (Dansmakers Amsterdam / Gaia Gonelli, Olanda) și „Zbor prin povești” (Teatrul Ion Creangă).

Juriul a premiat, de asemenea, performanțele actorilor Gabi Costin – pentru rolul Mama zmeilor în spectacolul „Spaima zmeilor”, Teatrul Ion Creangă și Eti Vaknin SoberLupul în „Petrică și Lupul”, Teatrul Orna Porat, Israel. Trupa din Tel Aviv a obținut un al doilea premiu pentru adaptarea binecunoscutei povești simfonice, interpretarea muzical vocală de excepție a personajelor fiind răsplătită cu un Premiu Special al Juriului.

Cel de-al doilea Premiu Special al Juriului a fost acordat artistului Franc Aleu, pentru regia audiovizuală a spectacolului „Pinocchio (Roseland Musical, Spania), o producție cu un limbaj scenic inovativ, în care dansul și tehnologia coexistă pentru a compune o lume magică.

Colors_Dansmakers_Amsterdam__Olanda

Cele două spectacole premiate produse de Teatrul Ion Creangă – „Spaima zmeilor” și „Zbor prin povești” – vor putea fi urmărite în stagiunea 2015/2016, programul următoarelor reprezentații fiind disponibil pe website-ul www.teatrulioncreanga.ro.

Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești”, iniţiat în anul 2005 de către regizorul Cornel Todea şi organizat anual de Teatrul Ion Creangă, este un program complex de educație teatrală, culturalizare și formare a gustului estetic al celor mai mici spectatori. Festivalul a reunit în 2015 două secțiuni competiționale și o secțiune OFF necompetițională, în total peste 40 de evenimente care au fost susținute în 5 locații: Teatrul Excelsior, Teatrul de Comedie, Opera Comică pentru Copii, Centrul Național al Dansului București și creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează