Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Kamerata Kronstadt – concert de închidere la „Vara Magică” pe 27 august în faţa Ateneului Român

0

Festivalul Internațional „Vara Magică” se încheie în ultima săptămână din august, cu două concerte extraordinare. Pe 26 august, ora 20, publicul care se va afla în Curtea Ateneului Român va putea asculta un recital extraordinar al trioului Georgeta Iordache – vioară, Andrei Ioniţă – violoncel, Daria Tudor – pian ce va avea în program Trio nr. 1 în do minor op. 8 de Şostakovici şi Trio în la minor op. 50 de Ceaikovski.

Pe 27 august, ora 20, Kamerata Kronstadt dirijată de Cristian Oroşanu, solişti Nicolas Dautricourt – vioară şi Răzvan Popovici – violă, va prezenta un program plin de culoare cuprinzând Edvard Grieg – Suita Holberg op. 40, Kurt Atterberg – Suita nr. 3 pentru vioară, violă și orchestră de coarde, Edvard Grieg – Două melodii elegiace op. 34 şi, în final, una dintre vedetele repertoriale ale Verii Magice din acest an, Astor Piazzolla – Grand Tango, Romance del Diablo, Escualo şi Allegro tangabile.

Pentru prima dată în aer liber, Festivalul Internațional „Vara Magică” a invitat pentru a noua oară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în această vară să participe la seria de concerte camerale și simfonice în aer liber ce s-au desfășurat de pe 15 iulie până pe 27 august, în serile de miercuri și joi, de la ora 20, în Curtea Ateneului Român, 7 seri orchestrale şi 7 seri de muzică de cameră fiind atracțiile acestui an.

Biletele se pot găsi pe www.lanto.ro, www.bilete.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 14 și 19.

Programul integral pe www.lanto.ro

Producător : Asociaţia Culturală Lanto Magia Muzicii

Coproducători : Primăria Municipiului București prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București, TVR 3

Parteneri : NIRO Investment Group, Borsec, Oscar, Luxten, Vizual Graph, Asociaţia „Mâine va fi mai bine”, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, Filarmonica „George Enescu”, Asociaţia culturală Pro Contemporania, Fundaţia „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov”

Parteneri media : Radio România Muzical, Radio România Cultural, România TV, Agenția de carte, Mediatrust,  Liternet

 

Pentru acreditări de presă vă puteţi adresa la office@lanto.ro, Carmen Mihai 0731.371.225.

15 Iulie – Ansamblul Violoncellissimo, fondat de Marin Cazacu

16 Iulie – Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, dirijor și solist David Lefevre

22 Iulie – Ansamblul Raro, fondat de Răzvan Popovici

23 Iulie – Ruxandra Donose – mezzo-soprană, la pian Sergiu Tuhutiu

 

29 iulie – Cvartetul ARCADIA

 

30 Iulie – Orchestra Camerata Regală

Dirijor : Constantin Adrian Grigore

Solistă : Rebekka Hartmann – vioară

 

5 August – Alexandru Tomescu – vioară şi Josu de Solaun – pian

 

6 August – Orchestra Română de Tineret

Dirijor : Cristian Mandeal

Solist : Ștefan Cazacu – violoncel

 

12 August – Orchestra Naţională Simfonică a României

Dirijor : Cristian Mandeal

13 August – Octetul Regal

19 August – Romanian Chamber Orchestra

Dirijor : Cristian Măcelaru

20 August – Romanian Sinfonietta Orchestra

Dirijor şi solist : Alexander Sitkovetsky – vioară

26 August – Trio Georgeta Iordache – vioară, Andrei Ioniţă – violoncel, Daria Tudor – pian

27 August – Kamerata Kronstadt

Dirijor : Cristian Oroşanu

Solişti : Nicolas Dautricourt – vioară, Răzvan Popovici – violă

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.