JOB @ CeRe: Căutăm Organizator comunitar, mentor, campaigner

0

Vrem pe cineva interesat de creșterea puterii oamenilor și de o administrație corectă în relația cu cetățenii.

logo-color CERE 2015

Ce trebuie să ai:

  • Experiență și abilități în lucrul cu oameni și grupuri: facilitarea unei întâlniri, medierea conflictelor, coaching, consolidarea și creșterea unui grup.
  • Cunoștințe și abilități de organizare comunitară și advocacy: mobilizarea oamenilor, oferirea de asistență practică și teoretică, strategie și tactici de advocacy. Experiența practică este un mare plus.
  • Cunoștințe despre cum funcționează instituțiile statului și despre cum se iau deciziile publice.
  • Cunoaștere bună a limbii engleze.

Vei activa în principal în cadrul Programului de Asistență pentru Advocacy și Organizare Comunitară, oferind asistență și mentorat grupurilor de cetățeni și organizațiilor sprijinite de CeRe. Vei participa la campania de transparentizare a administrației locale București (Nu Aștepta Supereroi) și vei ajuta și alte programe și proiecte ale CeRe.

Condiții de lucru: program de 8 ore/zi (flexibil, ținând cont de disponibilitatea grupurilor de cetățeni și organizațiilor), contract de muncă. Desigur, echipă primitoare și mediu de lucru bun.

Dacă vrei să fii colegul nostru, așteptăm CVul tău și o scrisoare de intenție, până la data de 15 februarie 2017, pe adresa cere@ce-re.ro.

Despre CeRe:

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică este o organizație neguvernamentală a cărei misiune este de a acționa pentru ca deciziile publice să răspundă nevoilor și dorințelor actorilor sociali. CeRe ajută și oferă asistență grupurilor de oameni sau organizațiilor care schimbă starea de fapt din jurul lor. Lucrăm cu peste 20 de grupuri din toată țara care, fie că au reușit să oprească construcții ilegale, fie că au reușit să facă autoritățile să asculte cetățenii și să replanteze teii tăiați, construiesc un nou proiect de țară, una în care oamenii se implică în deciziile orașului sau țării lor.

www.ce-re.ro

www.facebook.com/participare

Despre autor

avatar

Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe este o organizație neguvernamentală a cărei misiune este de a acționa pentru ca deciziile publice să raspundă nevoilor și dorințelor actorilor sociali.

Comentează