JAZZ IN CHURCH – primul festival de jazz în biserică / 21-24 martie 2013, Biserica Luterană Bucureşti

0

După un concert sold-out la Biserica Anglicană [octombrie 2012 – Jakob Bro Trio]JAZZ.RO anunţă primul festival de jazz în biserică din Bucureşti. JAZZ IN CHURCH Festival va avea loc în perioada 21-24 martie 2013, gazda festivalului fiind Biserica Luterană.

Festivalul va include atât proiecte de jazz, cât şi muzică contemporană sau proiecte de muzică veche. Publicul va fi invitat într-o călătorie muzicală ce va începe în secolul XIV și se va încheia cu ritmurile prezentului.

În cadrul programului se regăsesc atât artiști români consacrați precum și artiști remarcabili de pe scena europeană. Programul va fi deschis în seara de 21 martie, la ora 19:00 de pianistul  Mircea Tiberian şi saxofonistul Liviu Butoi. Aceştia au înregistrat cu ceva timp în urmă, în biserica Sf. Anton din Bistriţa, un album intitulat Offerus. Lansarea acestuia va avea loc cu ocazia concertului de la Bucureşti, unde autorii vor interpreta acest album ce conţine atât compoziţii, cât şi creaţii improvizatorice, interpretate la orgă, saxofon și flaut.

poster final jazz in church

Seara se continuă prin premiera în România unui nou proiect marca Nik Baertsch. Renumitul pianist elveţian, alături de Sha la clarinet bas, Mats Eser la marimbă şi o orchestră de coarde din România va interpreta TWO THREE : o piesă pentru o orchestră de coarde, pian, bas clarinet și percuție bazată pe câteva pattern-uri simple ce capătă forţă prin intercalarea lor şi flow-ul constant.

Cea de-a doua seară a festivalui îl găzduiește pe francezul Francois Couturier (pian)  intr-o nouă serie Modern Solo Piano, cea cu numărul 5. Couturier este autor de muzică de film, colaborator în multe imprimări la ECM Records, conducător al proiectelor proprii și fondator al Tarkovski Quartet.

Seara va continua alături de Ferenc Snetberger(chitară) și Paolo Vinaccia (tobe, percuție). Cu o lejeritate naturală cei doi aduc împreună ilustrări tehnice, pasiune pentru improvizaţie şi fantezie muzicală de cel mai înalt nivel. Ferenc Snetberger a fost premiat cu Liszt Award fiind şi cetățean de onoare al Budapestei, sub titlul de  « Hungarian Talent Ambassador ». Paolo Vinaccia este unul dintre cei mai prolifici toboşari din jazz-ul european, cu un corpus de peste 100 de albume, având la activ colaborări cu Arild Andersen, Oystein Sevag, Terje Rypdal, Bugge Wesseltoft sau Morten Harket.

Sâmbătă îl vom asculta pe pianistul din Chişinău, devenit celebru la Moscova şi apoi Oslo, introspectivul Misha Alperin, ce va evolua, de asemenea, în seria Modern Solo Piano 6. Misha Alperin este un magician cu puţine note şi multe înţelesuri, artist, ca, de altfel, mai toți cei prezenţi în Festival, al casei de discuri ECM RECORDS.

A doua parte a serii va fi acoperită de Anja Lechner (violoncel) şi Francois Couturier(pian) care în formula duet-ului pe care îl formeaza din 2012 interpretează piese de G.I. Gurdjieff, Federico Mompou şi Anouar Brahem, precum şi propriile compoziţii ale lui Couturier în noi aranjamente.

Ultima zi a festivalului  îi va găzdui pe Arianna Savall (voce, harpă) şi Petter Johansen (voce, mandolină) începând cu ora 18:00. Arianna Savall este fiica celebrilor Monserrat Figueras şi Jordi Savall, muzicieni catalani de renume internaţional.  Arianna este prezentă în Festival cu ultimul ei proiect, Hirundo Maris – inspirat dintr-o baladă foarte populară in Catalunia, ce istoriseşte povestea de amor dintre o fecioară de pe ţărmul Mediteranei si un cavaler scandinav.

Festivalul se încheie cu un recital al lui Alexander Bălănescu – unul dintre cei mai vizionari şi interesanţi violonişti din zilele noastre, şi un compozitor prolific cu un repertoriu centrat pe muzica contemporană. Alexander Bălănescu a cântat alături de Arditi Quartet şi de Gavin Bryars, a aparut ca invitat pe albume ECM, a scris muzică de film şi a avut numeroase colaborări importante cu nume mari ca Pet Shop Boys, Pina Bausch, Meryl Tankard, John Surman, sau Jack DeJohnette.

Biletele şi abonamentele sunt disponibile online pe eventim.ro şi în reţelele magazinelor Germanos, Orange, Vodafone, Domo, şi în librăriile Humanitas şi Cărtureşti. Preţul unui bilet este de 60 lei pe seară sau 200 lei abonament pentru cele 4 seri.

Coproducători: ARCUB

Sponsori: Dulux, Holcim, Geberit, Rubin Meyer Doru & Trandafir, Best Print, iQuest, Golden Tulip Victoria Bucureşti, Swiss Sponsor Fund

Parteneri: Centrul Cultural al Republicii Ungare Bucureşti, Goethe Bucureşti, Institut Français de Roumanie, Ambasada Elveţiei,Green Hours, Andante Music, magazinul SENIA, Green Sound Team, Cărtureşti, La Scena

Parteneri media: Şapte Seri, Elle, Zeppelin, Oops media, Bicicleta Galbenă, Modernism.ro

 

JAZZ.RO

Ȋnfiinţată ȋn 2008, JAZZ.RO este asociaţia culturală care ȋşi propune să:

  • descopere şi promoveze jazz-ul european ȋn România şi jazz-ul românesc ȋn străinătate
  • fie cea mai bună platformă pentru comunitatea de jazz din România
  • promoveze tineri artişti ȋn deschiderea fiecărui concert

Mai multe informaţii pe www.jazz.ro şi www.facebook.com/jazz.romania

 

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează