ISTT înființează Departamentul pentru Asistarea Psihologică a Militarilor și Familiilor acestora

0

Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) anunță deschiderea  primului departament civil din România dedicat asistării psihologice a militarilor și familiilor acestora. Evenimentul va avea loc în data de 6 octombrie, începând cu ora 09.30, la sediul Asociației Române de Terapii Scurte Orientate pe Resurse și Soluții (strada Monetăriei nr. 12, interfon 06, et. 1, București).

„Misiunea ISTT este să contribuie în mod profesionist la îmbunătățirea calității vieții tuturor celor care traversează experiențe puternic stresante și traumatizante. Războiul este una dintre experiențele cu potențialul cel mai înalt traumatic, nu doar pentru cei aflați în primele linii, ci și pentru membrii familiilor lor. De aceea, ca parte a societății civile, era firesc ca ISTT să se alăture veteranilor și familiillor acestora, pentru ca experiențele trăite să fie prelucrate cât mai natural. Dorim ca efectele acestor experiențe, de multe ori subtile și de neînțeles, să poată fi abordate și într-un spațiu liber de orice conotație militară, astfel încât fiecare membru al familiei unui veteran să se poată bucura de o viață cât mai echilibrată”, afirmă Diana Vasile, președinta Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei.

„Militarii români au depus un efort deosebit în misiunile ce le-au fost încredințate și pe care le-au îndeplinit excelent. Ei merită respect și admirație pentru curajul de a-și pune în pericol viața, integritatea corporală și sănătatea mentală. Înființarea Departamentului pentru Asistarea Psihologică a Militarilor și Familiilor acestora reprezintă un pas important înspre recunoașterea socială a sacrificiului lor și spre oferirea sprijinului psihologic necesar pentru ca rănile invizibile cu care s-au întors din misiune să fie vindecate într-un cadru securizant și profesionist adaugă psiholog Maria-Magdalena Macarenco, coordonatoarea Departamentului pentru Asistarea Psihologică a Militarilor și Familiilor acestora din cadrul ISTT.

Odată cu deschiderea departamentului pentru Asistarea Psihologică a Militarilor și Familiilor acestora va avea loc și primul workshop de formare profesională continuă destinat psihologilor cu drept de liberă practică interesați atât de domeniul psihologiei aplicate în securitatea naţională sau  privată cât şi de  domeniul psihologiei clinice şi psihoterapiei.

istt

Sesiunea de lucru „Asistarea psihologică a militarilor participanți la misiuni în teatrele de razboi” va fi susținută de profesor Jamie Hughes (președinte al Asociației Britanice de Psihologie, directorul Institutului pentru Veterani și Familiile acestora și profesor asociat de psihoterapie militară la Universitatea Ruskin din Marea Britanie), Diana Vasile (președinta Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, doctor  în psihologie, psihoterapeut și psiholog clinician cu peste 17 ani de  experiență în lucrul cu trauma psihică),  și Maria-Magdalena Macarenco (psiholog militar principal supervizor, psiholog clinician formator și psihoterapeut EMDR, ofițer în rezervă, cu 12 ani de experiență în domeniul psihologiei militare și specializare în lucru cu trauma psihică).

Participanții la workshop vor primi informații esențiale pentru o mai bună înțelegere a nevoilor speciale ale militarilor participanți în teatrele de război, se vor familiariza cu metodele de psihoterapie potrivite militarilor și vor fi mai bine pregătiți în a diagnostica tulburarea de stres posttraumatic și în a planifica tratamentul celor pe care îi asistă.

Ca preambul al deschiderii Departamentului pentru Asistarea Psihologică a Militarilor și Familiilor acestora, Maria-Magdalena Macarenco va susține în data de 4 octombrie evenimentul „Relatii sănătoase în viața profesională și familială a militarilor”, unde sunt așteptați în mod special cadrele militare și partenerii de viață ai acestora. Întâlnirea va fi una de lucru terapeutic folosind metoda Constelațiilor Intenției.

Evenimentul de deschidere a Departamentului pentru Asistarea Psihologică a Militarilor și Familiilor acestora, împreună cu workshopul „Asistarea psihologică a militarilor participanți la misiuni în teatrele de război” vor avea loc la sediul Asociației Române de Terapii Scurte Orientate pe Resurse și Soluții (strada Monetăriei nr. 12, interfon 06, et. 1, București), pe 6 octombrie, începând cu ora 09.30. Mai multe  detalii privind cele două evenimente („Asistarea psihologică a militarilor participanți la misiuni în teatrele de război” și „Relații sănătoase în viața profesională și familială a militarilor” pot fi găsite aici.  Pentru înscrieri vă rugăm să o contactați pe Maria-Magdalena Macarenco, Coordonatoarea Departamentului pentru Asistare Psihologică a Militarilor și Familiilor acestora, telefon 0721460399,  e-mail: maria.macarenco@psihotrauma.ro

Despre Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT)

ISTT este o asociație profesională interdisciplinară înființată în anul 2010 care își propune să promoveze cunoștințe despre traumele psihice și  să ofere ajutor psihologic celor care au nevoie de el. Concentrându-se pe profesionalism, colaborare și eficiență, echipa de psihologi care susține și dezvoltă acest institut are convingerea că traumele psihice reprezintă mult mai mult decât perioade de durere sufletească și suferință emoțională; trauma psihică este  o importantă sursă de învățare și de evoluție personală. Pentru mai multe informații despre ISTT, accesați www.psihotrauma.ro sau https://www.facebook.com/IsttTratamentulTraumei

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează