Invitatie dezbatere publica PUZ Hala Ford, vineri, 18 martie, ora 11, Primaria Capitalei

1

afis PUZ Hala Ford
Către:

CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
Domnului Primar Interimar Razvan Sava

Spre stiinta – Ministrului Culturii, Domnului Vlad Alexandrescu.

Referinta – Proiectul nr. 1164 de hotărâre privind prelungirea valabilității PUZ Calea Floreasca nr. 159 – 165 sector 1, aprobat prin H85/28.04.2011

Stimați Consilieri,
Stimate Domnule Primar,

Grupul de Inițiativă Floreasca vă supune atenției punctul său de vedere cu privire la proiectul imobiliar cu numărul 1164, al cărui PUZ se dorește a fi prelungit in urmatoarea perioada.

Calea Floreasca la nr. 159 – 165 sector 1 este adresa fostulului parc al fabricii Automatica, în incinta căruia se află monumentul istoric de categorie A – Halele Ford cod LMIB-II-a-A-20926, datand din anul 1935, proiectate de arhitect Paul Emil Miclescu și construite sub coordonarea echipei de ingineri de structura Dumitru Marcu și Nicolae Gane.

Terenul de 3,2 ha ce a aparținut fabricii, a fost vândut unui investitor privat ce dorește construcția a 4 turnuri cu 25, 20, și respectiv 15 etaje langa Halele Ford , adică imediata apropiere a unui monument istoric de categoria A, ridicand serioase semne de intrebare asupra modului in care au fost obtinute in trecut avizele de la Ministerul Culturii pentru actualul PUZ.
Cartierul Floreasca adapostește in prezent peste 32 de imobile noi, ridicate pe infrastructura deja existentă de la inceputul procesului de edificare al cartierului. În extremitatea nordică a cartierului spre Șos. Pipera, dar și spre sud, spre Șos. Stefan cel Mare, a aparut un număr considerabil de turnuri și activități incompatibile cu o zonă rezidențiala. Aceste imobile au adus cu sine poluare, dublarea consumului de utilități pe rețelele edificate anterior, au triplat numărulde automobile și de vehicule. Zona micutului cartier Floreasca este astazi extrem de aglomerată, atât pe arterele principale Calea Floreasca și Barbu Văcărescu, cât și pe cele secundare: străzile Ceaikovski, Glinka, Comador E. Botez, ceea ce este extrem de ingrijorator. Oare permite actuala infrastructura o asemenea dezvoltare imobiliară impresionanta?

Argumentele cetățenilor din Floreasca referitor la proiectul imobiliar de pe Calea Floreasca nr. 159 – 165 sector 1:

1. Infrastructura deja depașită de noile constructii de birouri din zona Barbu Vacarescu si Calea Floreasca va intra in colaps, punând în mare pericol nivelul nostru de confort si siguranta, afectand grav valoarea proprietăților noastre prin transformarea unui cartier rezidential intr-unul de tip industrial;

2. Spațiul public pietonal se va reduce considerabil, fiind afectate gradinitele, scolile si liceul din zona;

3. Traficul rutier va crește exponential intr-o zona proiectataca avand structura de tip rezidential, blocand intreaga Cale Floreasca si Barbu Vacarescu. Astfel in preent la orele critice, traficul este deja supraaglomerat in partea de nord ca urmare a dezvoltarii de birouri in zona Barbu Vacarescu, Calea Floreasca – Mall Promenada. In partea de de sud a Cartierului, spre Stefan cel Mare ( cea mai aglomerata artera a Bucurestiului) zona era deja extrem de aglomerata datorita pozitionarii Spitalului de Urgenta. In acest moment, zona de fluidificare a traficului este chiar in zona Halelor Ford, zona ce se va pierde prin permiterea edificarii unor astfel de constructii.

4. Lipsa locurilor de parcare. Cartierul Floreasca este sufocat de masinile angajatilor ce au birouri in zona ( birouri autorizate sub masca unor constructii de tip rezidential) si care parcheaza in mod abuziv pe trotuare, in parcarile de resedinta; orice suplimentare a numarului de masini ducand la grave perturbari ale zonei.

5. Regimul de înălțime al clădirilor propuse prin PUZ. In conditiile in care in zona sun cladiri de tip p+3m cu inaltimi de aproximativ 20m, proiectul nr. 1164, aflat in dezbatere publica la institutia Consiliului Municipiului, propune imobile de 25 etaje si inaltimi de 105m (!!!) sub pretextul că se va crea un „reper de înălţime”.

6. Impact negativ asupra mediului. Așa cum știți, Comisia Europeana a lansat procedura de infrigement împotriva Romaniei deoarece țara noastră nu își protejează cetatenii de poluarea cu particule fine (praf, PM 10) și a cerut autoritatilor sa ia măsuri urgențe pentru creșterea spațiului verde. În conditiile în care spațiul verde a fost decimat în cartierul Floreasca prin construirea de blocuri pe spatiile verzi dintre blocuri și în zona Parcului Verdi, edificarea unor construcții cu inaltimi foarte mari în imediata apropiere a Parcului Floreasca ar duce la umbrirea permanenta a unei vaste zone a parcului – afectand iremediabil zona verde, și-asa din ce în ce mai puțina.

Solicităm:

1. Elaborarea Studiilor de impact cu privire la:
– transportul în comun
– circulațiile auto în condițiile creșterii fondului imobiliar privat și de birouri în zonă,
– circulațiile pietonale,
– gestionarea parcărilor pe proprietatea privată, NU pe cea PUBLICA,
– mediu – cum va afecta această dezvoltare impresionanta habitatul natural descris de lacul Floreasca, aflat în imediata apropriere, dar și Parcul Floreasca, respectiv aria fostului patinoar Floreasca, situate pe latura vestică a proiectului; gradul de poluare actual al zonei precum si impactul asupra mediului prin cresterea particulelor de praf PM 10, urmarea a edificarii unor constructii (praful de santier) precum si sporirea numarului de masini in zona, umbrirea Parcului Floreasca.
2. Solicitam urgent punctul de vedere al Ministerului Culturii raportat la existenta in zona a unui monument istoric clasificat – Hala Ford – si la obligatiile legale stabilite prin Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
3. Cercetari şi statistici sociologice din care să aflăm cine vrea să meargă pe jos, pe unde şi de ce nu o poate face în prezent.
4. Consultare publică – reala. In prezent a fost pusa la dispozitia publicului doar o plansa sumara fara alte explicatii sau documente in sustinere, desi spre consultare trebuiau puse la dispozitia publicului documentele aferente PUZ si justificarea prelungirii acestuia, inclusiv materiale explicative scrise si desenate, intr-un limbaj non-tehnic. Pe aceasta cale, solicitam punerea la dispozitia publicului a tuturor documentelor PUZ si explicitarea acestora in limbaj non-tehnic.

5. Elaborarea unui PLAN URBANISTIC ZONAL pe o suprafață mai ampla – a întregului cartier Floreasca, care sa tina cont de structura si modul in care acest cartier a fost conceput.

Dincolo de ilustrația flamboaiantă a proiectului, au fost luate în calcul eventualele probleme reale ale zonei? Oare Cartierul Floreasca are nevoie de un pseudo-mall în aer liber – in conditiile in care la cc 200 m exista deja Mall Promenada si alte caldiri turn – sau de un real centru comunitar?
Dată fiind poziţia strategică a Halelor Ford, conexiunea cu centrul oraşului, caracterul dintotdeauna rezidenţial al zonei, actuala absenţă a unor funcţiuni culturale în cartier, ne întrebăm dacă s-a pus cumva problema reintegrării imobilului fostei sucursale Ford în circuitul socio-economic şi urbanistic, reabilitarea zonei şi creşterea coeziunii sociale, ca urmare a proiectului de conversie (dacă acestă există cumva).

Având în vedere toate cele expuse, solicitam Consiliului General al Municipiului București sa NU APROBE prelungirea Planului Urbanistic Zonal solicitat pentru adresa Calea Floreasca nr. 159 – 165 sector 1.

Considerăm că o intervenţie pe acest amplasament este necesară, în condiţiie respectării legislaţiei privind urbanismul şi protecţia monumentelor istorice, a condiţiilor de confort ale zonei, a calităţii vieţii şi nu doar în scopul satisfacerii unor interese economice imobiliare ale unor investitori privaţi, interese ce lezează grav, ca în multe alte cazuri, interesul public.

Ne rezervam dreptul de a completa și dezvolta sustinerile de mai-sus după punerea la dispoziție de către Primaria Bucuresti a întregii documentatii PUZ – ce se dorește a fi prelungit – cu numărul de proiect 1164.

Vă rugăm ca răspunsul dumneavoastră să fie trimis pe adresa de email: grupulfloreasca@gmail.com.

Cu consideratie,
Grupul de Initiațivă Floreasca
Reprezentat de,
Gabriela Anghel.

Despre autor

avatar

Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe este o organizație neguvernamentală a cărei misiune este de a acționa pentru ca deciziile publice să raspundă nevoilor și dorințelor actorilor sociali.

Un comentariu

Comentează