Introducere în Istoria Religiilor – Mituri, ritualuri și gândire magică

0

Spaniolii cred că boabele de strugure mâncate de Revelion au puteri magice. Tot de Anul Nou, japonezii alungă ghinionul cu 108 lovituri de clopot, iar danezii numără cioburile vaselor sparte ca să afle câți prieteni au. Și exemplele de gândire magică în secolul XXI pot continua. 🙂

Fundaţia Calea Victoriei ți-a pregătit din 10 ianuarie un Curs de istoria religiilor care te ajută să înțelegi mai uşor fenomenul mistic şi manifestările lui concrete, impactul pe care îl are asupra lucrurilor care se întâmplă azi în lume.

Vei afla de la lectorul Cristian Vechiu lucruri interesante din istoria credinţelor religioase, de la contextul cultural la cel social-politic. Pe parcursul întâlnirilor, veţi discuta despre tradiţii religioase care au marcat profund lumea şi care au configurat spaţii culturale şi civilizaţii.

Una dintre premisele acestui curs este că, printr-o cunoaştere mai aprofundată a credinţelor religioase, vom putea schiţa o poveste a umanităţii, ca să înţelegem apoi mai bine unele momente din istoria îndepărtată sau recentă. Vom căuta să descifrăm împreună sensul şi funcţionalitatea miturilor asociate anumitor tradiţii religioase, a riturilor, dar şi a unor tabuuri de ordin religios.

Temele celor șase întâlniri:

1. Tradiţii religioase arhaice şi câteva noţiuni fundamentale: sacru, sacrificiu ritualic, totem, şamanism, interdicte religioase, gândire magică.

2. Miturile babilonienilor şi povestea potopului din Epopeea lui Ghilgameş. Discutăm despre miturile cosmologice ale egiptenilor, locurile sacre construite de ei şi promisiunea vieţii de apoi. Ajungem în final la „reforma” religioasă a lui Zoroastru în Imperiul Persan.

3. Cele trei tradiţii abrahamice: iudaism, creştinism, islam – periodizare, profeţi şi texte sacre. Geneza şi semnificaţia păcatului originar. Mântuirea şi caracterul universal al mesajului hristic. De la pecetea profeţilor la misterioasele tradiţii sufite.

4. Panteonul infinit al hinduismului şi ciclul reîncarnărilor. Krishna (avatarul zeului Vishnu) şi filosofia din Bhagavad Gita. Povestea prinţului Gautama Siddhartha (Budha) şi „Calea cu opt braţe”. Vorbim despre numeroasele şcoli budiste, de la principiile şcolii Theravada la budismul tibetan.

5. Analizăm formele religioase politeiste din spaţiul european în perioada antică, care incită şi cunosc forme noi în prezent: miturile vechilor greci şi romani; pagânismul celtic şi ritualurile enigmatice ale druizilor; runele şi simbolurile sacre ale nordicilor.

6. În final, vom vorbi despre religiile indigene ale Africii şi ale spaţiului nord şi sud american. Vom lua contact cu unele dintre cele mai exotice tradiţii religioase caracterizate îndeosebi prin oralitate. Vom vedea cât de animiste sunt religiile africane şi cum era integrată natura în religiile amerindieniilor.

Lector:  Cristian Vechiu

Data începere: 10 ianuarie 2018; Oră: 19:00

Număr ateliere: 6, frecvența: săptămânal, miercuri

Cost: 360 ron; Cost redus (card fidelitate, studenți, pensionari): 320 ron

Loc desfășurare: Fundația Calea Victoriei – Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1

Înscriere la CONTACT@VICTORIEI.RO

 ———— 

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. De peste 10 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.

Ne mândrim cu peste 50 000 de cursanți care au participat la proiectele noastre și cu peste 2000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate). Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în toți acești ani: Cercul Militar Național, Grand Hotel Continental, Universitatea Națională de Muzică din București, Banca Națională a României, Teatrul Odeon și Muzeul Cotroceni.

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur "delicatese culturale", impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează