Introducere în filozofie: Grecii – Best of

0

Te preocupă întrebări precum: Cine sunt eu? Ce e dragostea? Dar timpul? E bine să mă ghidez după simțuri sau după rațiune? Felicitări! Înseamnă că ai fi avut ce discuta cu Socrate, Platon sau Aristotel.

Pentru că filozofia prin definiție invită la dialog, iar a face filozofie presupune mai ales a pune întrebări, vino cu încredere la cursul Introducere în filozofie: Grecii – Best of pe care Fundația Calea Victoriei îl organizează din 10 noiembrie, de la ora 19.00.

Cele trei întâlniri dedicate filozofilor greci ne ajută să înțelegem mai bine originea unor preocupări și întrebări ce au rămas relevante și pentru omul contemporan.

E interesant să descoperi și elementul de noutate adus de Thales, Heraclit, Platon sau Aristotel în ceea ce privește tipul de discurs folosit în dezbaterea aceloraşi subiecte de care se ocupaseră, de fapt, şi egiptenii sau babilonienii. Un mod mai consecvent de a pune întrebările considerate a fi esenţiale şi o anumită înclinaţie spre argumentare au făcut diferența între ceea ce avea să devină filozofia greacă şi gândirea pre-filozofică a celorlalte culturi.

Concret, iată despre ce veți discuta la curs:

  1. Despre originea universului şi natura lumii – teoriile cosmogonice propuse de filozofii presocratici ca Thales, Anaximandru şi Anaximene.
  2. Despre suflet, cunoaştere şi natura realităţii – de la Heraclit şi Parmenide la dialogurile marelui Platon şi proiectul metafizic al lui Aristotel.
  3. Cum trebuie trăită viaţa şi care au fost ultimii filozofi ai Greciei antice – cât de mari sunt diferenţele între modelul epicurian şi cel stoic? Cât de religioasă a fost gândirea neoplatonică?

Te poți înscrie chiar azi la curs, pe adresa contact@victoriei.ro.

Lector: Cristian Vechiu

Dată începere: 10 noiembrie 2017, Oră curs: 19:0

Număr ateliere: 3, Frecvență săptămânală, vinerea

 Cost 165 ron (total pentru 3 întâlniri)

Loc: fundație, str. Popa Soare nr. 40, et. 1, București

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur "delicatese culturale", impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează