Interzis mesh-urilor si prismele publicitare in Bucuresti

0

USR vrea să interzică mesh-urile și prismele publicitare în București!

Consilierii generali ai Uniunii Salvați România cer ca în viitorul Regulament de publicitate stradală al Capitalei să fie interzise cu totul mesh-urile și prismele publicitare. Motivele sunt mai multe, după cum au arătat reprezentanții USR în cadrul dezbaterii ”București – dincolo de banner și mesh”. În primul rând, aceste mijloace de promovare sunt amplasate cel mai adesea ilicit sau chiar ilegal, eludându-se frecvent autorizarea, avizarea și plata sumelor aferente către bugetul Primăriei. Un alt motiv este că mesh-urile și prismele sunt un pericol real pentru trecători în cazul unor furtuni puternice. Nu în ultimul rând, aceste mijloace publicitare agresează , prin dimensiuni și culori, spațiul vizual și coerența urbană a Capitalei.

”Mesh-urile și prismele trebuie să dispară din București. În Europa, mesh-urile se folosesc doar atunci când se lucrează la fațade și în niciun caz nu sunt folosite ca suport permanent pentru mesaje publicitare. În plus, aceste mesh-uri sunt și un pericol pentru trecători pentru că adesea sunt montate pe fațade care necesită renovare. Nu știi niciodată dacă astfel de fațade au calitățile tehnice pentru a permite ancorarea mesh-urilor”, a declarat Roxana Wring, președinte USR București și consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București.

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului ”Bucureștiul – dincolo de banner și mesh” la care au participat, pe lângă reprezentanții USR, mai mulți specialiști din domenii conexe, printre care: Iulian Canov, urbanist, membru în Colegiul Director al Asociației Profesionale a Urbaniștilor din România și Bogdan Iancu, lector la Departamentul de Sociologie SNSPA București, specializat în antropologie vizuală.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții USR au prezentat mai multe propuneri privind publicitatea stradală. Printre acestea se numără:

  1. Interzicerea mesh-urilor (cu excepția situațiilor în care ele sunt folosite pentru a proteja fațade aflate în reconstrucție), precum și a prismelor publicitare, a publicității pe poduri, intrări stații de metrou sau orice altă zonă care afectează vizibilitatea semnelor de circulație și siguranța circulației;
  2. Stabilirea unor zone de publicitate restrânsă unde publicitatea stradală va fi interzisă.
  3. Desființarea imediată a tuturor mijloacelor de publicitate stradală care nu au datele de identificare (autorizație de construire) sau ale căror date nu corespund;
  4. Înființarea unui registru unic al mijloacelor de publicitate stradală la nivelul Capitalei (prin regulament) care să permită monitorizarea tuturor panourilor din oraș (inclusiv cele autorizate de sectoare);
  5. Interzicerea mijloacelor de publicitate stradală pe spațiile verzi și pe spațiile verzi ornamentale.
  6. Penalizarea (până la rezilierea contractelor) pentru cei care au în proprietate panouri abandonate sau lăsate în paragină;
  7. Interzicerea prelungirii contractelor actuale și organizarea de licitații transparente pentru toate spațiile disponibile, care să adică Primăriei veniturile corecte din publicitatea stradală;
  8. Încheierea contractelor pe perioade de maxim 5 ani (și nu de 10 sau 20 de ani cum s-a practicat în unele situații);
  9. Crearea unui fond în care să fie colectate încasările din publicitatea stradală și din care să fie susținute în mod direct politicile de conservare a mediului sau protecția patrimoniului istoric;
  10. Desființarea Companiei înființate de Gabriela Firea și transferul atribuțiilor către Direcția de Urbanism. Înființarea Comisiei de Imagine Urbană pentru a fundamenta punctul de vedere al municipalității în zonele istorice cu valoare arhitectural-urbanistică.
  11. Descurajarea companiilor (inclusiv prin amenzi) în a utiliza spații amplasate ilegal pentru difuzarea mesajelor publicitare.

Mulți se întreabă care este urgența sau care este importanța subiectului legat de publicitatea stradală și de ce am ales noi, USR, să vorbim despre acest lucru acum. Sunt într-adevăr lucruri poate mai importante. Dar și acesta este urgent și trebuie rezolvat. Și este urgent pentru că mai sunt doar două luni până când Capitala trebuie, conform legii, să adopte un Regulament de publicitate stradală. Temerea noastr„ă este că aceste luni vor trece fără o discuție serioasă pe regulament. Deocamdată nici măcar o variantă de lucru nu a fost prezentată de Primărie. Pentru mine este un semnal cât se poate de clar că Primăria vrea să treacă acest Regulament pe furiș, fără discuții, fără dezbateri”, a declarat Roxana Wring.

Evenimentul ”București – între banner și mesh” este primul dintr-o serie de dezbateri pe care USR le va organiza împreună cu specialiști și cu reprezentanți ai publicului larg pentru a găsi soluții la problemele Capitalei. Vor fi abordate numeroase subiecte, începând de la cultură și patrimoniu, până la infrastructură, transport și mediu, obiectivul fiind acela de a defini soluțiile administrative pe care USR le va propune la următoarele alegeri.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează