„Întâmplări din mușuroi”, spectacol pentru copii la Teatrul Excelsior, în beneficiul HOSPICE Casa Speranței

0

Teatrul Excelsior găzduiește luni 19 decembrie 2016, de la ora 19:00, spectacolul pentru copii „Întâmplări din mușuroi”, realizat de Parohia „Sf. Nicolae – Dintr-o zi” din București în beneficiul Fundației „HOSPICE Casa Speranței”.

intamplari-din-musuroi

Pe 19 decembrie, 19 mici actori urcă pe scena Teatrului Excelsior pentru a sprijini activitățile de îngrijire oferite gratuit copiilor de Fundația „HOSPICE Casa Speranței”. Spectacolul de teatru este realizat sub coordonarea părintelui diacon Nicolae Mogage de la parohia „Sf. Nicolae – Dintr-o zi” și durează 40 de minute. Textul original al piesei, muzica, costumele și decorurile au fost realizate de copii, tineri și adulți apropiați ai Bisericii „Sf. Nicolae – Dintr-o zi”, care s-au implicat cu entuziasm în organizarea acestui eveniment, iar povestea piesei „Întâmplări din mușuroi” este construită în jurul ideii de cooperare și solidaritate, întâlnită în lumea micilor vietăți.

Spectacolul ilustrează într-o viziune originală viața dintr-un mușuroi, cu evenimentele sale cotidiene (adunarea proviziilor; școala furnicilor, unde elevilor furnică li se predau lecții fundamentale cum ar fi munca în echipă, mersul în șir, învățarea imnului furnicilor ș.a.), dar și cu evenimente neobișnuite ca îmbolnăvirea unor furnici, tratarea și vindecarea lor sau convocarea „Consiliului de urgență” al furnicilor. Textul piesei este completat de poezii amuzante și de compoziții muzicale inedite, precum Imnul furnicilor și cântecul greierului. Toate acestea alcătuiesc un spectacol dinamic și plin de veselie, potrivit cu vârsta și sufletul copiilor.

„Îi invităm la Teatrul Excelsior pe copiii și pe părinții care vor să vadă un spectacol vesel și educativ, jucat de 19 copii talentați pentru a-i ajuta pe copiii aflați în îngrijirea HOSPICE Casa Speranței. Caldele noastre mulțumiri se îndreaptă către biserica „Sf. Nicolae – Dintr-o zi”, copiilor și părinților din cadrul parohiei pentru această excelentă inițiativă, dar și celor care vor fi alături de noi în seara de 19 decembrie, la Excelsior” a declarat Mirela Nemțanu, director executiv HOSPICE Casa Speranței.

Accesul la spectacol se poate face în schimbul unei donații de 40 de lei, după rezervarea locurilor pe https://ove.ro/intamplari-din-musuroi. Cei interesați pot afla mai multe detalii și informații actualizate pe pagina de Facebook a evenimentului, https://www.facebook.com/events/142985246177762/ sau sunând la numărul de telefon 0728 280 809.

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.

Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 24 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 20.000 de copii și adulți cu boli incurabile.

HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.

Pentru mai multe informații, accesați www.hospice.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează