Peste 70% dintre tinerii care intră pe piața muncii în România schimbă aproximativ 6 locuri de muncă până la vârsta de 25 ani. Acestea sunt datele analizei Centrului de Formare APSAP. În medie, reprezentanții Generației Z renunță la job o dată la patru luni, ceea ce creează mari fluctuații de personal pe piața muncii. Circa 42% dintre cei chestionați nu activează în domeniile în care au finalizat studiile, iar alți 71% aleg să muncească în domenii care sunt mai solicitante, însă care oferă salarii mai mari.
Datele furnizate de Eurostat arată că în România, 1 din 5 tineri cu vârste cuprinse între 15-29 ani nici nu studiază, nici nu muncește, nici nu se află în vreo formă de training – generația NEET (not in education, employment or training). „Generația invizibilă”, așa cum este supranumită, situează România pe primul loc în UE (19,3%) la lipsa de motivație a tinerilor pentru a munci și pentru a învăța.
Supracalificarea, deficitul de forță de muncă, rata șomajului în rândul tinerilor plasează România în plin fenomen de dezorientare profesională, caracterizată de skill mismatching (nepotrivirea de aptitudini), nepotrivirea orizontală a competențelor – toate cu consecințe dezastruoase pe piața muncii.
Broșura „Instrumente Digitale de Ghidare a Carierei Elevilor” completează activitatea robochatului Maria II
În contextul unei uriașe nevoi de consiliere școlară și vocațională, Asociația INACO – Inițiativa pentru Competitivitate propune comunității școlare broșura „Instrumente Digitale de Ghidare a Carierei Elevilor”, o inițiativă în cadrul proiectului „EDU X: Viitorul Educației și Consilierii în Carieră. Utilarea CONSILIERILOR ȘCOLARI din SECTORUL 3 cu instrumente digitale de ghidare a CARIEREI ELEVILOR”, proiect derulat de Asociația INACO și finanțat de Primăria Sectorului 3 cu fonduri nerambursabile de la bugetul local.
„Obiectivul nostru comun este acela de a integra cele mai importante instrumente digitale moderne de consiliere în carieră, de a dezvolta și integra Robochat Maria – versiunea a doua (2024) – nou instrument de consiliere în carieră și de a le pune la dispoziția consilierilor școlari din Sectorul 3 și din toată țara. Continuăm consecvent, structurat și modern eforturile noastre de șase ani de creștere a nivelului de conectare a educației la noile meserii din economia reală, la tendințele tehnologice actuale, la noile abilități necesare tinerelor generații și la semnalele viitorului (Ghidul Meseriilor Viitorului – șase ediții anuale, 2018-2023, liber accesibile on-line.)” , declară Andreea Paul, fondatoarea și președinta INACO.