Înscrie-te până în 17 septembrie la conferința „Rolul statului în promovarea responsabilității sociale”. Participarea este gratuită.

0

Conferința „Rolul statului în promovarea responsabilității sociale”

 București, 28 septembrie 2012

 

Federația Junior Chamber International (JCI) România, în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Asociația „Institutul pentru Politici Sociale” anunță organizarea conferinței naționale „Rolul statului în promovarea responsabilității sociale”, în cadrul proiectului „Acționăm responsabil! – Rețeaua socială RSC”. Evenimentul va avea loc în data de 28 septembrie 2012, la Hotelul Howard Johnson București, începând cu orele 09:00.

Obiectivul evenimentului este facilitarea dialogului între decidenți politici, manageri de companii, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale,  sindicatelor, patronatelor, camerelor de comerț și industrie și asociațiilor de IMM-uri în vederea identificării de soluții pentru stimularea programelor de RSC în România.

Pornind de la Strategia națională de promovare a responsabilității sociale elaborată și coordonată de către Secretariatul General al Guvernului, precum și de la alte documente existente la nivel european ce abordează această problemă, conferința își propune realizarea unei diagnoze a stării de fapt în ceea ce privește dezvoltarea programelor de RSC în România și explorarea, împreună cu actorii cheie în domeniu, a soluțiilor oferite de strategia de RSC, precum și generarea de noi idei și inițiative care pot contribui la îmbunătățirea acesteia, în vederea unei implicări cât mai eficiente a sectorului privat în susținerea celui public și a comunității în care își desfășoară activitatea.

Responsabilitatea socială, fie că ne referim la strategii complexe care presupun restructurarea activității prin integrarea RSC în strategia de business sau doar la proiecte punctuale de natură filantropică, începe să devină o preocupare reală pentru din ce în ce mai multe companii care își desfășoară activitatea în România. Cu toate acestea, multe organizații continuă să considere implementarea de proiecte de RSC o misiune dificilă, motivul cel mai des invocat (cu precădere de către companii) referindu-se la cadrul nefavorabil din România pentru astfel de inițiative. „Fie că este vorba de lipsa unei educații a consumatorului român în sensul consumului etic ce transformă business-ul sustenabil într-unul profitabil, de absența unor stimulente fiscale reale pentru companiile responsabile sau a unei promovări adecvate a responsabilității sociale, astfel de aspecte reprezintă subiecte de interes pe care ne propunem să le aducem în discuție în cadrul conferinței Rolul statului în promovarea responsabilității sociale corporative(Rodica Lupu, manager www.actionamresponsabil.ro).

Astfel, discuțiile din cadrul conferinței „Rolul statului în promovarea responsabilității sociale corporative” se vor concentra în jurul următoarelor întrebări:

  • Este sau ar trebui să fie statul un motor în demersul de promvoare a responsabilității sociale?
  • Ce poate face statul român în vederea susținerii inițiativelor de responsabilitate socială corporativă?
  • Proiectul de stategie națională de promovare a responsabilității sociale poate fi o bază pentru programe viabile, cu rezultate sustenabile?

Alături de invitații speciali care vor face parte din panel, sunt invitați să aibă intervenții în cadrul conferinței tot cei care consideră că pot avea o contribuție interesantă la dezbatere, fie că este vorba despre idei privind măsuri ce pot fi aplicate de stat, studii de caz/exemple de măsuri/proiecte din alte state, facilități oferite de statul român și aplicații ale lor sau orice alte subiecte relevante pentru tema conferinței. La finalul evenimentului, ne propunem să elaborăm un material care să sintetizeze toate aceste contribuții, în vederea elaborării unei propuneri de îmbunătățire a strategiei naționale de promovare a responsabilității sociale.

Participarea la conferință este gratuită, iar înscrierile pentru eveniment se pot face online pe pagina dedicată evenimentului www.actionamresponsabil.ro/evenimente/rolul-statului-in-promovarea-responsabilitatii-sociale.

Pentru a include intervenția dumneavoastră pe agenda conferinței, vă rugăm să realizați o scurtă prezentare a acesteia prin completarea formularului disponibil online www.actionamresponsabil.ro/evenimente/rolul-statului-in-promovarea-responsabilitatii-sociale, până la data de 17 septembrie 2012.

 

 

Despre proiectul „Acționăm responsabil! – Rețeaua socială RSC”

Cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, proiectul „Acționăm responsabil! – Rețeaua Socială RSC” este destinat promovării dialogului social și soluționării provocărilor cu care diferite organizații se confruntă în implementarea inițiativelor de responsabilitate socială. Până în prezent, echipa a creat deja o rețea de peste 250 de membri din cele 8 regiuni de dezvoltare, aceștia comunicând în permanență informații, stiri și rapoarte de RSC prin intermediul portalului www.actionamresponsabil.ro.

Până în prezent, în cadrul proiectului au avut loc 7 conferințe regionale, 3 conferințe naționale și o conferință internațională, 16 workshop-uri și 4 mese rotunde acestea reunind peste 800 de participanți, reprezentanți din corporații, IMM-uri, patronate, asociații și diverse organizații ale societății civile. Cele 8 centre regionale asigură în mod constant asistență directă organizațiilor și persoanelor interesate, la sediile din orașele: București, Iași, Constanța,  Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Craiova, Ploiești.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează