Înscrie-te la evenimentul “MODELE PENTRU TINEri” alături de George Ivaşcu, Mihai Leu și Vişinel Bălan

0

Sursa ta de inspirație! “MODELE PENTRU TINEri” – EDIŢIA a IV-a

Proiectul “Modele pentru TINEri” a ajuns la cea de a-IV-a ediţie ce va reuni şi de această dată profesioniști şi exemple de urmat ce vor inspira prin putere şi determinare pe tinerii ce îşi doresc să le calce pe urme și să își construiască o carieră de succes.

Misiunea proiectului „Modele pentru TINEri” este să contribuie la o lume populată cu oameni care își cunosc talentele, fac ceea ce le place şi trăiesc în congruență cu valorile şi motivaţiile lor personale.

Conferinţele reprezintă un proiect al Clubului Studenţilor din Universitatea Româno-Americană și au în spate o echipă de student pasionați care își propun să ajute tânăra generaţie să-şi descopere talentele, pasiunile şi motivaţiile personale.

Conceptul general este de a oferi celor interesați, cadrul propice pentru dezbateri și discuții cu privire la problemele actuale ale tinerilor, cu privire la momentele cheie ale dezvoltării personale, dar și să ofere informații concrete despre modele de carieră.

La ediția cu numărul IV își dau întâlnire 3 nume importante: fostul campion mondial la box și actual pilot de raliu – Mihai Leu, renumitul actor și director al Teatrului Metropolis, George Ivaşcu şi actorul Vişinel Bălan, cel ce luptă pentru înființarea primului centru de tineret pentru copiii instituționalizați din România.

Evenimentul va avea loc în data de 27 februarie 2013 în Universitatea Româno-Americană, Bd. Expoziţiei nr.1, Bucureşti., începând cu ora 18.00. Pentru a putea participa la acest eveniment este necesar să vă înscrieți în prealabil, la adresa de email: modelepentrutineri@gmail.com .

 modele pentru tineri

Echipa „Modele pentru TINEri” și Clubul Studenților din Universitatea Româno- Americană vă așteaptă cu drag la eveniment!

Parteneri: Universitatea Româno-Americană, Color Play, Uniunea Studenților din România, Revista Performance, Revista IQool, România Pozitivă, UN Youth România, Divizia de Film, ESN România, New In Town; 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează