Infrastructura rutieră neîntreținută și haosul urbanistic, cele mai mari probleme ale Zonei Urbane Bucureștii Noi

0

București, 29 noiembrie 2017. Conform rezultatelor obținute de Grupul de Inițiativă Civică Bucureștii Noi (G.I.C. Bucureștii Noi) în urma analizării răspunsurilor la chestionarul de consultare a opiniei cetățenilor din Zona Urbană Bucureștii Noi (Z.U.B.N.), cele mai mari probleme cu care locuitorii cartierelor Pajura, Costeasca, Chitila Triaj, Străulești Sud, Bazilescu, Dămăroaia și Băneasa Sud se confruntă țin de mobilitatea urbană (42%), urbanismul și amenajarea teritoriului (20%) și colectarea selectivă și curățenia publică (17%).

532 pentru Bucureștii Noi

Rezultatele chestionarului au fost prezentate autorităților responsabile în cadrul evenimentului “532 pentru Bucureștii Noi”, eveniment ce a avut loc pe data de 25 noiembrie 2017, în cadrul clădirii de utilitate publică Școala Gimnaziala 179 din cartierul Bazilescu.

De asemenea, aproximativ 60 de locuitori ai Zonei Urbane Bucureștii Noi au putut profita de ocazie pentru a-și spune ofurile în fața autorităților reprezentate de Dan Tudorache, primarul Sectorului 1, consilierii locali Tudose Cristian, Iordan Florin, Cristian Bulfon, Păiuși Oliver și Neagu Cristian, directori din aparatul primăriei și reprezentanți ai Poliției Locale Sector 1.

Lipsa locurilor de parcare, școlile de șoferi și traficul greu, printre principalele probleme de mobilitate urbană

În ceea ce privește mobilitatea urbană, cele mai mari probleme semnalate sunt lipsa parcărilor (27%), amenajarea defectuoasă a străzilor (13%) și transportul în comun deficitar (14%).

Principala cauză a lipsei locurilor de parcare este strâns legată de dezvoltarea urbanistică haotică, dar și de întârzierea unor proiecte dedicate în zonă, ce ar putea sistematiza traficul și implicit ar putea rezolva problema lipsei locurilor de parcare.

De asemenea, un impact major în această problemă o au inclusiv școlile de șoferi ce își desfășoară activitatea în zona Teatrului Masca și a Bisericii Dămăroaia, precum și traficul greu pe străzi ce nu au fost proiectate în acest sens, cum este Strada Godeanu Constantin din cartierul Străulești Sud. În aceste două cazuri, cei prezenți au înmânat primarului și echipei sale petiții și dosare ce documentează problemele amintite, o inițiativă aparținând grupului de lucru Școli de șoferi din cadrul G.I.C. Bucureștii Noi.

O altă problemă punctuală semnalată de cei prezenți, ce se încadrează la amenajarea defectuoasă a străzilor, este cea a Podului Constanța, un real pericol atât pentru pietoni, cât și pentru șoferi. Transportul comun deficitar se datorează lipsei unor linii care au existat anterior, timpilor mari de așteptare în stație, amplasării stațiilor și curățeniei din mijloacele de transport în comun.

Proiecte imobiliare controversate

Pe partea de urbanism, cele mai multe din nemulțumirile locuitorilor Zonei Urbane Bucureștii Noi sunt legate de nerespectarea legislației în construcții (40%), amenajarea spațiilor verzi (21%) și amenajarea pieței 16 Februarie (14%).

Dezvoltarea haotică a construcțiilor din zonă, prin nerespectarea normelor (încadrarea construcțiilor în POT și CUT maxim, asigurarea locurilor de parcare, respectarea normelor de siguranță a cetățenilor și protecția împotriva incendiilor), a condus la lipsa locurilor de parcare, supraîncărcarea rețelelor de utilități și umbrirea excesivă a locuințelor din vecinătate, acest din urmă aspect fiind reglementat prin Normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, conform cărora, la solstițiul de iarnă, amplasarea clădirilor destinate locuinţelor trebuie să asigure însorirea acestora pe o durată de minimum 1 1/2 ore, a încăperilor de locuit din clădire şi din locuinţele învecinate.

Punctual, au fost aduse în discuție cazul proiectului imobiliar din Elocinței 70-72, unde într-o zonă destinată locuințelor de P+2 se construiesc blocuri de P+6, precum și proiectul turnului de 11 etaje din Fabrica de Cărămidă, proiect aflat până de curând la Agenția de Mediu.

Covoarele de semințe din Parcul Bazilescu și intoxicarea cu hidrogen sulfurat de la groapa de gunoi Iridex

În privința curățeniei publice, s-au remarcat următoarele probleme: curățenia deficitară din spațiile publice (43%), mirosul emanat de groapa de gunoi Iridex (27%) și lipsa colectării selective (9%).

G.I.C. Bucureștii Noi a transmis în nenumărate rânduri petiții legate de curățenia publică în Parcul Bazilescu și de fiecare dată a primit răspuns că se vor lua măsuri pentru igienizarea zonei, măsuri aplicate efectelor și nicidecum cauzelor.

În ceea ce privește mirosul emanat de groapa de gunoi Iridex, grupul de lucru din cadrul G.I.C. Bucureștii Noi a înaintat către Primăria de sector o petiție pentru închiderea celulelor 6 și 7, petiție ce ni s-a confirmat că a fost analizată de comisia de specialitate din Primăria de sector. Acestă petiție completează demersul Primăriei și a Asociaţiei de Protecţia Mediului Ecopolis, în urma căruia s-au strâns peste 40.000 de semnături. Autoritățile și-au luat responsabilitatea de a ne ține la curent cu evoluția demersurilor către Asociația de Protecție a Mediului.

Colectarea selectivă e un subiect în atenția autorităților, de curând Primăria de sector derulând un program pilot, împreună cu Romprest, de colectare selectivă. Principala problemă ridicată de asociațiile de proprietari a fost selecția gunoiului la blocuri, primăria propunând construcția unor containere de colectare îngropate.

Teatrul de Vară Nicolae Bălcescu din Parcul Bazilescu și Teatrul Masca

Nu în ultimul rând, prin chestionalul pus la dispoziție cetățenilor, G.I.C. Bucureștii Noi a dorit să afle părerea acestora despre cele două edificii semnificative ale Z.U.B.N.: Teatrul de Vară Nicolae Bălcescu din Parcul Bazilescu, actualmente o ruină, și fostul Teatru Masca, actualmente depozit de recuzită, clădirea fiind în ultimii ani neîntreținută și în curs de degradare.

Majoritatea celor chestionați și-au exprimat dorința de a revedea cele două edificii în circuitul cultural al zonei și animarea acestora cu genul de activități pentru care au fost gândite.

Prin organizarea evenimentului “532 pentru Bucureștii Noi”, G.I.C. Bucureștii Noi a dat dovadă de echidistanță politică și s-a poziționat în fața autorităților ca unul dintre reprezentanții comunității. Ne dorim ca politicienii din Sectorul 1 să se gândească mai puțin la următoarele alegeri și mai mult la următoarele generații, căci numai lucrând împreună putem îmbunătăți nivelul de trai din cartierele în care locuim.

Alte probleme semnalate de locuitorii Z.U.B.N. au fost legate de problemele sociale (10%) și ale familiilor cu copii (7%), dar și de utilitățile și serviciile publice (5%). Rezultatele detaliate ale întregului sondaj pot fi consultate pe site-ul G.I.C. Bucureștii Noi, urmând link-ul https://www.gicbn.ro/sondaj-de-opinie/.

Despre chestionarul de consultare a cetățenilor

Chestionarul de sondare a opiniei cetățenilor din Z.U.B.N. a putut fi completat de către locuitorii din zona amintită în perioada aprilie-septembrie 2017, G.I.C. Bucureștii Noi facilitând acest lucru prin prezența în teren a “Cortului de Prim Ajutor Civic” și prin disponibilitatea online a chestionarului, pe pagina de Facebook a grupului de inițiativă.

Au fost colectate 532 răspunsuri, din care 185 de răspunsuri prin intervievare directă și 347 de răspunsuri prin canalul online.

Cei 532 de cetățeni au ridicat un total de 1150 de probleme, media fiind de aproximativ două probleme ridicate de fiecare cetățean.

Efortul depus pentru realizarea chestionarului se cuantifică astfel: 20 de voluntari, 50 ore/om alocate colectării răspunsurilor și 45 ore/om alocate interpretării și prelucrării datelor culese.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează