Am făcut 9 luni şi am crescut mari!
Am clocit ateliere frumoase în incubator107, așa că vă așteptăm și pe voi să visăm, să ne jucăm, să ne imaginăm și să învățăm unii de la alții!
Marți, 6 decembrie, de la 19:00 la 21:00 vă invităm la atelierul Hai să ne împăcăm! Meșterita Nușa Bugeac ne va învăța că pentru a reuși să transmitem celorlalți cât mai fidel mesajul care dorim să ajunga la ei, este necesar mai întâi să știm clar ce dorim să transmitem și pentru a putea face asta avem nevoie să înțelegem ce vrem de fapt.
Vom da o perspectivă diferită asupra nevoilor reale versus dorințe (nevoia este o necesitate fundamentala a ființei umane – poate fi emoțională, mentală sau fizică – care dacă nu este împlinită, mai devreme sau mai târziu ne pune în pericol viața; dorința este un fel de moft pe care inconștient îl tranformăm în nevoie).
Miercuri, 7 decembrie, de la 19:00 la 21:00, încingem incubatorul și dansăm Bachata. Este un dans care a pornit iniţial ca un amestec de bolero şi merengue, ajungând în prezent sǎ aibǎ influenţe multiple din salsa, tango, zouk, hip-hop etc. Meșterii Carmina Dilimoţ și Mircea Ecxarcu ne vor învăța mai multe tipuri de bachata: bachata dominicană, bachata tradițională, bachata modernă, bachata tango și bachata ballroom.
Joi, 8 decembrie, de la 19:00 la 21:00, ne mutăm la Popa Nan 82 și facem, alături de meșterul Vlad Benescu, primii pași…cu monociclul.
Învățăm – încercăm – reușim să mergem pe o roată sau pe o jumătate de bicicletă sau pe o bicicletă fără ghidon, fără lanț. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l dețină un învățăcel este un monociclu șiii… ambiție.
Vineri, 9 decembrie, avem un atelier deosebit – mentor în incubator cu Andrei Roșu.
Vă invităm să îndrazniți, să vă faceți curaj și să veniți alături de noi în incubator107, la 5:55 dimineața, ora la care se antrenează Andrei de obicei.
De ce?
Pentru că este alergător de maraton din 2010, în drum spre Cartea Recordurilor în 2012. Pentru că a început să se antreneze în ianuarie 2010 pentru a participa la primul său maraton după trei luni, la Polul Nord. pentru că au urmat apoi 7 maratoane pe 7 continente, intrând astfel în Grand Slam Club, fiind doar a 50-a persoană din lume care a atins această performanță. Pentru că în noiembrie 2011 a alergat non-stop 177 km, de la Brașov la București, pentru a strânge fonduri pentru Hospice Casa Speranței.
Sâmbătă, 10 decembrie, de la 10:00 la 14:00 avem atelierul de Reuse & Recycle, care va fi ținut de meșterițele Antonescu & Aron în limba engleză. Vom învăța despre obiectele și materialele care ne înconjoară (reviste, sticle, cutii din carton etc.), care pot avea o mulțime de întrebuințări dacă ne folosim imaginația. Vom crea obiecte noi, forme și structuri diverse, care vor deveni noi piese de mobilier sau decorații ce vor fi folosite în fel și chip.
Sâmbătă și duminică, de la 15:00 la 18:00, vă invităm la atelierul de machiaj, cu meșterița Claudia Crețu, make-up artist sau creator de frumos. Ne va arăta cum ceva pe cât de simplu pare, pe atât de complex și implicit complicat este și cum să ne evidențiem trăsăturile, nu să le modificăm.
De la 19:00 la 21:00 plecăm departe, cam 15 000 km și poposim în Țara Soarelui Răsare să învățăm despre cultura japoneză. Alături de meșterița Alexandra Rădescu vom trece în revistă, lucruri deja știute, dar o să aflăm și câte ceva nou. Povestim despre țară, oameni, stil de viață, cultură tradițională și chiar economie. O să auzim cuvinte ca IKEBANA, BONSAI, BONKEI, ORIGAMI, TANGRAM, CHANOYU, KIMONO, YUKATA, MANGA, KABUKI, KANJI, HIRAGANA, KATAKANA. O să gătim cu alge, orez, pește, sos de soia și WASBI, o să ne uităm la una dintre celebrele lor desene manga, TOTORO.
Hai cu noi07!