INCREDIBIL! Exploatarea aurului în curtea Parlamentului României. VEZI FOTO si VIDEO!

3

sursa: comunicat de presa Greenpeace.

Update, ora 15:00: Pana la aceasta ora au fost eliberati mai multi activisti din Germania, Cehia, Austria, Romania, 7 sunt inca in arest. O parte au fost agresati de fortele de ordine, iar activista din Canada a necesitat spitalizare, in prezent avand mana bandajata.

Update ora 12:00: In acest moment toti activistii, inclusiv un jurnalist, au fost arestati si dusi la sectii de politie.

Greenpeace a dat startul la exploatarea aurului în curtea Parlamentului României, protestând împotriva proiectului de la Roșia Montană 

50 de activiști Greenpeace din 10 țări[1] au luat cu asalt Palatul Parlamentului din capitală și au început o exploatare minieră auriferă în cadrul unui protest împotriva proiectului minier de la Roșia Montană.

Activiștii au pătruns în curtea clădirii Parlamentului și au început să sape după aur, afișând bannere cu mesajul „Exploatare minieră auriferă” și „Gold mining area”.

„În ultimele luni, Guvernul a elaborat  legi speciale pentru ca orice companie privată, nu doar Roșia Montană Gold Corporation, să poată exploata orice resursă, oriunde ar fi ea. Trebuie doar să i se adauge eticheta «proiect de interes național», sau «proiect de interes public deosebit» și e suficient. Nu se mai ține cont de distrugerea comunităților, mediului, patrimoniului natural, istoric sau cultural. Ori asta este la fel de aberant precum a începe să sapi după aur în curtea unei instituții, la fel ca în exemplul pe care îl puteți vizualiza în mod direct, acum. Protestul de astăzi arată exact ce poate face o companie interesată să exploreze și să exploateze resursele de subsol ale țării. Suntem aici pentru a le atrage atenția membrilor parlamentului asupra consecințelor pe care le pot avea deciziile și voturile lor,” a declarat Alexandru Riza, coordonator de campanii Greenpeace România.

În prezent se află în dezbatere în cadrul Parlamentului două propuneri legislative cu privire la acest subiect: una dintre ele este dedicată companiei Roșia Montană Gold Corporation și a fost respinsă în plenul Senatului, urmând a intra în Camera Deputaților, care are rol decizional; cea de-a doua fiind pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003, care a preluat mai multe amendamente din proiectul citat anterior, momentan fiind în dezbatere în cadrul Comisiilor Permanente ale Senatului.

„Am înțeles că guvernul român dă legi speciale care permit căutarea  și exploatarea de resurse oriunde în țară, de către oricine, mai ales de către canadieni. Așa că am venit și eu din Canada să caut aur aici, în curtea Palatului Parlamentului”, a declarat Mia Jessica Steinbach, activistă din Canada.

Aceste proiecte de lege cuprind prevederi abuzive, precum încălcarea unor drepturi fundamentale: dreptul la proprietate, dreptului la un mediu curat și acordarea de privilegii speciale unor companii private. Propunerea de lege cu privire la Roșia Montană, înaintată Parlamentului la finalul lunii august, a declanșat un val fără precedent de proteste, atât în România, cât și în străinătate, acestea manifestând opoziția față de proiectul minier și față de faptul că politicienii acționează în interesele companiilor private, nu al cetățenilor față de care trebuie să răspundă.

Compania cu acționariat majoritar canadian, Roșia Montană Gold Corporation, plănuiește să deschidă o uriașă mină de aur folosind cianura în tehnologia de extracție, la Roșia Montană, o localitate din Transilvania. Un sat, patru munți, biserici și cimitire, împreună cu întreg centrul istoric și ruinele cetății Alburnus Maior și vestigiile romane ar urma să cadă pradă cianurii în decurs de 15-17 ani. După încheierea proiectului, zona va rămâne distrusă și lipsită de aproape orice fel de perspective.

215 de milioane de tone de minereu ar urma să fie procesate de mai multe sute de mii de tone de cianură. Ca produs rezidual al exploatării, 215 milioane m3 de apă, minereu, nămol și cianuri vor fi generate și stocate într-o vale protejată de un baraj înalt de 185 de metri. Iazul de decantare ar acoperi aproximativ 200 de hectare, iar proiectul nu cuprinde nici un plan pentru izolarea acestuia la bază. Acest lucru înseamnă că materialul din interiorul barajului va polua nu doar aerul, ci și apele subterane și, ulterior, pe cele de suprafață.

În prezent Republica Cehă, Ungaria și Germania au interzis deja mineritul cu cianură.

 

 

IMG_3046

ABC_3138

 

IMG_3233


[1] Activiștii au venit din Canada, Statele Unite ale Americii, România, Austria, Ungaria, Polonia, Germania, Cehia și Croația.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

3 comentarii

  1. avatar

    Idioti, ecoanarhisti, instigatorii la violenta, s-au autonumit salvatorii, cand de fapt sunt distrugatorii, nu rezolva nimic facand gropi in curtea parlamentului, distrug spatiu verde.distrug tot ceea ce ating, ei nu vor sa munceasca, ei doar iau baniii din proteste.Rusineeeeeeeee

  2. avatar

    Nasul TV transmite in direct de o ora dezgroparea Elodiei de catre activistii Greenpeace. Noroc cu protestele anti Rosia Montana ca au reusit sa solutioneze si cazul acesta atat de controversat.

Comentează