Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Începe Vara Magică – ediția a X-a – la Ateneul Român – 7 iulie – 19 august 2021

0

FestivalulVara Magică” continuă în această vară seria evenimentelor culturale deja cunoscute și apreciate pe plan național și internațional.

Ediția a-X-a ,”Marea Muzică a lumii la București”, cuprine 11 concerte extraordinare care vor avea loc în perioada 7 iulie – 19 august la Sala Mare a Ateneului Român.

Deschiderea festivalului avea loc în seara de 7 iuie cu un recital al celebrei soprane Elena Moșuc, acompaniată de Bogdan Mihăilescu – chitară și Vasilica Stoiciu-Frunză – pian, urmată de alte concerte și recitaluri programate miercuri și joi seara la Ateneul Român.

Pe scena Festivalului din acest an vor urca orchestre consacrate Romanian Chamber Orchestra dirijată de Cristian Măcelaru, Croitoru String Virtuosi, Camerata Regală dirijată de Constantin Adrian Grigore, Wave Quartet, Ansamblul PlaCello, pianista Elisabeth Leonskaja, violonistul Alexandru Tomescu alături de harpista Miruna Vidican, pianistele Sînziana Mircea și Mădălina Pașol, violonistul David Lefèvre, împreună cu violoncelistul Edouard Sapey Triomphe și pianistul Andrey Yaroshinsky.

Așadar, 11 concerte și recitaluri de înalt nivel vor reprezenta atracțiile acestui an la Festivalul Internațional ”Vara Magică” din 7 iulie până pe 19 august, la Ateneul Român.

Bilete disponibile pe www.lanto.ro, www.bilete.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până joi, între orele 14 și 19.

Programul integral pe www.lanto.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.