Începe Festivalul Italian la București!

0

ÎNCEPE FESTIVALUL ITALIAN: DIN 15 MAI PANA IN 17 IUNIE 2014

CELE MAI BUNE PRODUSE “MADE IN ITALY” DIN DOMENIILE FOOD, DESIGN, MODĂ ȘI CARTE

Peste 100 de mărci şi produse italiene în peste 500 de magazine, restaurante şi lanțuri de retail.

Afis Festivalul Italian

Festivalul Italian, care se desfășoară în jurul Zilei Naţionale a Republicii Italiene din 2 iunie, a ajuns în 2014 la cea de-a şasea ediţie, având ca organizator Agenția Italiană pentru Comerț Exterior – ICE biroul de la București cu sprijinul Ambasadei Italiei la București. Festivalul aduce încă o dată în faţa opiniei publice măsura expresiei “Made in Italy” şi anticipează semestrul în care Italia va deţine preşedinţia Uniunii Europene.

Timp de o lună vor putea fi apreciate de către publicul larg peste 100 de mărci și produse italiene în peste 500 de magazine, restaurante și lanțuri de retail la prețuri promoționale, într-o atmosferă de sărbătoare, cu muzică, evenimente, degustări, demonstrații culinare, și alte surprize.

“Festivalul Italian reprezintă astăzi mai mult decât tradiţionala întâlnire a României cu frumosul şi bunul gust specific Italiei, România fiind o ţară în continuă căutare de noutăţi pentru consumatorii săi cu preferinţe din ce în ce mai sofisticate. Festivalul  capătă din ce în ce mai mult forma unei platforme comerciale şi promoţionale la 360 de grade”, a spus Luca Gentile, Directorul Agenţiei – ICE în România.

“Anul acesta, dincolo de tradiţionala prezenţă a restaurantelor de calitate şi a brand-urilor cunoscute de modă şi design interior, am atras toate principalele reţele de distribuţie din ţară pentru a înlesni prezenţa produselor Made in Italy la nivel global. Ca Agenţie – ICE ne-am propus să ne adresăm unui public variat, de la consumatori la presă, de la buyers la distribuitori, şi am reuşit să introducem în Festival sectorul editorial, cu un impact comercial foarte mare dincolo de cel cultural”, a concluzionat Dl. Gentile.

“Sunt deosebit de încântat de lansarea noii ediții a Festivalului Italian. Și în acest an, inițiativele din program vor aduce un omagiu excelenței “Made in Italy”. Sunt încântat să văd cum se consolidează vechile colaborări și cum iau naștere altele noi în această țară importantă, unde Italia este de mulți ani printre primii parteneri comerciali – mai precis al doilea – și primul ca număr de societăți costituite”, declară Excelența sa Diego Brasioli, Ambasadorul Italiei la București.

Agenţia – ICE operează în România din 1969 şi desfăşoară activități de informare, asistenţă şi promovare pentru firmele italiene care doresc începerea sau extinderea unei activităţi în România și sprijină colaborarea acestora cu firmele românești interesate de piața italiană. Si anul acesta îşi concentrează acţiunile pe cele mai importante sectoare de business ale Italiei în întreaga lume: modă, gastronomie sau design.

În site-ul dedicat evenimentului, www.festivalitalian.ro, se află toate informaţiile privind programul Festivalului:

  • Gustul Italiei, 15 mai-4 iunie

Campanie dedicată produselor alimentare italiene în toate magazinele METRO Cash & Carry din România, cu demonstraţii culinare, oferte promozionale şi altre surprize

  • Buongiorno Italia,  22 mai – 17 iunie

Promovarea produselor alimentare italiene în toate punctele de vânzare Mega Image din România cu oferte promoţionale

  • Saptamana italiană la Carrefour, 29 mai – 4 iunie

Promovarea produselor alimentare italiene în toate punctele de vânzare Carrefour din România, cu demonstraţii culinare, oferte promoţionale, concursuri etc.

  • La masa in restaurantele italiene, 30 mai – 5 iunie

Săptămâna bucatariei italiene în principalele restaurante din Bucureşti, care propun meniuri promoţionale sau reduceri

  • Saptamana modei italiene,  30 mai – 5 iunie

Săptămâna îmbrăcamintei şi modei italiene într-o serie de magazine din Bucureşti şi din alte oraşe, care ofera discount-uri speciale

  • Saptamana amenajarilor interioare si design-ului “Made in Italy” 30 mai – 5 iunie

Săptămâna amenajărilor interioare, mobilei şi design-ului italian în câteva magazine din Bucureşti care vor propune o campanie de discount-uri şi promoţii

  • Celebrari oficiale cu ocazia Zilei nationale a Republicii Italiene – 2 iunie, reşedinţa Ambasadorului Italiei în Bucureşti (participare doar pe baza de invitaţie)
  • Saptamana autorilor italieni, 2 iunie – 9 iunie

Săptămâna sărbătoririi autorilor italieni cu pachete promoţionale propuse de Editura Nemira în magazinul Mistica din Bucuresti şi în magazinul online al editurii

  • “Italia Food & Wine Day”, 3 iunie, Hotel Novotel

Prezentare cu degustare de vinuri şi produse alimentare italiene la Bucureşti. Evenimentul intenţionează să propună o selectie de vinuri şi produse agroalimentare “Made in Italy” societaţilor din sector, precum şi presei.

In deschidere, va avea loc seminarul “Protecţia mărcii “Made in Italy” în sectorul agroalimentar din România”, organizat de Camera de Comerţ Italiană pentru România.

România şi Italia au o importantă tradiţie la nivelul schimburilor comerciale. Italia este de peste 10 ani principalul investitor în România, prin numărul de companii înregistrate (circa 37.000).

Totalul capitalului italian în România este acum de aproximativ 1,6 miliarde de euro. Doar în 2013 au fost înregistrate aproape 2.000 de companii noi, reprezentând aproape 30 de procente din numărul total al societăţilor cu capital străin nou înmatriculate în România.

Din totalul investiţiilor străine directe în România, la sfârșitul lui 2012, valoarea totală a investiţiilor italiene era de 2,9 miliarde de euro, cu o pondere de 5 procente din totalul investițiilor străine directe.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează