În vizită la Muzeul Theodor Aman din Bucureşti

0

Text&foto: Andra Calenic

Frumoasa casă din spatele BCU mi-a atras atenţia de multe ori, însă n-am băgat-o cu adevărat în seamă până săptămânile trecute, când am dat peste o listă cu mai multe muzee (aproape) necunoscute din Bucureşti. Printre ele, Muzeul Theodor Aman, găzduit chiar de clădirea cu pricina. Am văzut câteva fotografii cu interiorul, care m-au făcut şi mai curioasă, aşa că weekendul trecut m-am îndreptat spre strada C. A. Rosetti, unde, la nr. 8, se află muzeul.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

O adevărată bijuterie artistică, Muzeul Theodor Aman s-a deschis la data de 16 iunie 1908, având ca fond principal donaţia realizată de Ana Aman, soţia pictorului. A fost primul muzeul de artă din capitală. Arhitectura clădirii este una specială, în stil eclectic, cu elemente neoclasice şi renascentiste. Casa a fost construită în anii 1868 – 1869, fiind proiectată de însuşi Aman, care a locuit şi a creat aici timp de peste 20 de ani. Tot el a realizat numeroasele decoraţiuni interioare, mobilierul, stucatura tavanelor, lambriurile, sculpturile de pe uşi etc.

Practic, este o locuinţă extrem de personalizată şi autentică, nu doar prin prisma operelor de artă expuse, ci şi prin aspectul general. Arată mai mult a (a)casă decât a muzeu, iar în ciuda ornamentelor preţioase atmosfera este una caldă, păstrând spiritul de final de secol XIX. Picturile sunt expuse pe pereţi ca într-o locuinţă obişnuită, iar mobilierul se integrează minunat în fiecare cameră.

Colecţia muzeului cuprinde pictură, grafică, sculptură şi obiecte personale aparţinând lui Theodor Aman. Camerele sunt diferite ca aspect: unele sunt mai întunecate, cu tapet închis la culoare, în timp ce altele sunt luminate generos. Atelierul este camera cea mai mare şi mai frumoasă, cu tavan înalt şi câteva elemente deosebite. Mie mi-a atras atenţia dulapul gotic, impunător, cu iz de catedrală. Foarte originală mi s-a părut şi soba albă, tot gotică, alături de o mini-expoziţie cu câteva arme, pe fundal roşu.

Mare parte din pereţi sunt pictaţi cu detalii decorative, atent executate, în timp ce mesele, scaunele şi dulapurile sunt împodobite cu tot felul de ornamente, printre care chipurile unor domnitori, figuri mitologice, elemente florale etc.

Impresionant e faptul că temele tablourilor sunt extrem de diverse: portrete, peisaje, care cu boi, natură moartă, flori, animale, compoziţii cu personaje, scene istorice etc. – Aman a pictat cam de toate.

Este un muzeu mic, aşa că nu m-am plictisit plimbându-mă prin cele câteva camere şi admirând tablourile. Spre deosebire de Muzeul Naţional de Artă, care este imens, iar după vreo câteva săli parcurse deja mă dureau ochii, aici incursiunea în lumea artistică a fost scurtă şi plăcută. Am descoperit şi în curte câteva statui interesante, dar care păreau cam abandonate.

Nu mi-a picat prea bine că doamna ghid s-a ţinut mereu după mine, a fost cumva ciudat să-i simt mereu ochii aţintiţi asupra mea. Nu înţeleg care mai era rolul camerelor de luat vederi, amplasate destul de vizibil… La fel, mi-aş fi dorit ca doamna de la pază să nu mă întrebe “Unde mergeţi?” când am intrat pe poarta larg deschisă a muzeului, ca şi cum aş fi dat buzna într-un loc cu accesul interzis. Oare unde aş fi putut să merg, dacă nu la muzeu??

În afară de aceste mici detalii de îmbunătăţit, vizita la Muzeul Aman a fost tare plăcută, iar pentru aproape o oră m-am simţit teleportată într-un univers al frumosului, experienţă pe care vă invit să o savuraţi şi voi 🙂

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează