În Sun Plaza, SuperEroii reciclării luptă pentru o lume mai curată!

0

În weekendul 3-4 iunie, cei mici sunt invitaţi în Sun Plaza pentru a sărbători Ziua Internațională a Mediului și pentru a contribui la salvarea planetei!

Vizual

Timp de două zile, între orele 14:00 şi 18:00, Centrul Comercial Sun Plaza va organiza ateliere creative, prin care îi învaţă pe copii cum să protejeze mediul şi să transforme materialele reciclate în obiecte utile.

Săptămâna distracțiilor dedicată Zilei Copilului se încheie cu un eveniment special, educativ, prin care dorim să cultivăm responsabilitatea socială și spiritul ecologic la nivelul copiilor și al întregii familii. Aşteptăm așadar cât mai mulţi SuperEroi să se alăture cauzei noastre şi să deprindă noi abilităţi supranaturale de reciclare!”, adaugă reprezentanții Sun Plaza.

Sâmbătă şi duminică, timp de patru ore, copiii vor intra într-un spaţiu magic, în care au puterea de a transforma materialele aruncate, vechi şi uitate, în obiecte haioase sau cadouri de suflet pentru cei dragi. Biletul de intrare la ateliere este 1 kilogram de hârtie sau 5 sticle de plastic, pentru reciclat.

Apoi, sub îndrumarea și cu ajutorul unor traineri dibaci, SuperEroii vor învăţa cum să aducă la viață materialele ce pot fi reciclate, transformându-le în jucării, penare şi decoraţiuni precum rame foto, flori sau peisaje din hârtie şi vor descoperi că stă în puterea lor să salveze planeta.

Cei mici vor învăța astfel, prin joc și distracție, cât de important este să folosească eficient resursele epuizabile ale Pamântului, să economisească și să recicleze. În plus, toţi vizitatorii centrului comercial vor putea afla din panourile de informare situate în zona expo diverse modalităţi de a recicla şi de a contribui la protejarea mediului înconjurător.

Toți participanții la activități pot imortaliza momentul în spaţiul foto al SuperEroilor, de unde vor pleca acasă cu o amintire de neuitat și o lecție de educație ecologică.

Partenerul principal al evenimentului este Asociația Planeta Verde, un ONG dedicat acţiunilor de protejare a mediului înconjurător.

Ziua Internaţională a Mediului este sărbătorită la nivel mondial pe 5 iunie, iar evenimentul Sun Plaza are rolul de a trage un semnal de alarmă cu privire la degradarea planetei.

 

Despre Sun Plaza

Sun Plaza Shopping Center, centrul comercial din sudul Capitalei, este un proiect dezvoltat de S IMMO AG și aflat în prezent în portofoliul CBRE România. Deschis în februarie 2010, Sun Plaza vine în întâmpinarea clienților cu trei abordări distincte: cumpărături de bază (hipermarket, magazine de bricolaj și electrocasnice), zonă de lifestyle, cu prezențe de top din domeniul fashion (ancore pe suprafețe medii și mari, magazine ale mărcilor internaționale și românești), precum și o zonă de divertisment și petrecere a timpului liber.

Sun Plaza are o suprafață închiriabilă de 81.000 m2 și peste 210.000 m2 suprafață construită. Centrul are o parcare subterană cu 2.000 de locuri și o legătură directă cu stația de metrou Piața Sudului, realizată printr-un pasaj subteran.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează