În Săptămâna Altfel, copiii din medii defavorizate îşi recondiţionează şcoala cu ajutorul Laboratorul Mobil IKEDOO

0

Laboratorul Mobil IKEDOO a pornit la drum şi îi ajută pe copiii din medii defavorizate să-şi construiască şcoala visurilor lor. În Săptămâna ALTFEL, 120 de copii vor meşteri piese de mobilier prin care îşi vor recondiţiona spaţiul în care studiază.

ikedoo

În Săptămâna Altfel, Laboratorul Mobil IKEDOO împreună cu Teach for Romania, îi vor învăţa pe copii importanţa contribuţiei personale la îmbunătăţirea comunităţii în care trăiesc, vor descoperi că educaţia înseamnă colaborare, nu competiţie şi îşi vor antrena abilităţile intelectual-cognitive, motrice, de relaţionare socială, de leadership şi de colaborare.

La prima şcoala vizitată, Şcoala nr. 134 din Ferentari, va fi construită o scenă modulară pentru spectacolele şcolii la care copiii visează de un an de zile. Astfel, se vor putea implica în activităţi extracurriculare care îi vor ajuta să se dezvolte personal şi să îşi facă mai mulţi prieteni.   La cea de-a două şcoală din comuna Sohatu, copiii i-au surprins pe organizatori când le-au povestit că îşi doresc catedre mai bune pentru profesorii lor. În cadrul activităţilor de bricolaj, copiii vor experimenta trecerea de la desen, proiectare la construirea unei machete din carton, vor folosi o maşină computerizată de tăiat polistiren şi se vor distra cu dispozitive makey-makey cu ajutorul cărora îşi vor transforma corpul în instrument muzical.

 „Cele două şcoli sunt primele vizitate de Laboratorul Mobil IKEDOO şi întreaga echipă este foarte încântată. Până acum, ne-am concentrat eforturile pentru partea de cercetare a proiectului pentru a fi siguri că răspundem eficient nevoilor actuale ale copiilor. Am mers la şcoli şi am cunoscut sute de copii care ne-au demonstrat ceea ce bănuiam încă de la început: că fiecare comunitate este diferită, că fiecare copil are un potenţial enorm care aşteaptă să fie modelat şi că educaţia are nevoie de o altă direcţie. Laboratorul Mobil IKEDOO este un proiect flexibil, pregătit constant să îşi adapteze obiectivele în funcţie de ceea ce observă pe teren. ”, a declarat Ion Neculai, Project Manager al Laboratorului Mobil IKEDOO.

Activităţile din Săptămâna Altfel organizate de Laboratorul Mobil IKEDOO sunt susţinute de partenerii: Fundaţia KPMG, Robofun, Teach for Romania, iar o parte din fonduri au fost strânse în cadrul Campionatului de Bine, organizat de Bursa Binelui, un proiect creat şi susţinut de Banca Comercială Română (BCR).

Despre Laboratorul Mobil IKEDOO

În luna octombrie am construit împreună cu 200 de copii un OZN de Cartea Recordurilor şi am dat startul unui viitor mai bun pentru educaţia din România. Laboratorul Mobil IKEDOO este un autobuz real, care pune la dispoziţie materialele, uneltele şi procedurile necesare şi suficiente creării mediului, atmosferei şi situaţiilor de joc şi învăţare care să sustina înţelegerea, în defavoarea achiziţiei oarbe de concepte şi metode de lucru. Este un cadru oficial în care învăţăm neoficial, in urma căruia beneficiarii nu rămân cu etichete scrise de traineri, ci cu o listă de resurse personale descoperite pe cont propriu

Despre IKEDOO

IKEDOO este un institut de cercetare dinamic care generează programe educaționale avangardiste pentru copii.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează