Împreună, înăuntru şi afară, programe pentru familii cu copii de 2-6 ani la Muzeului Ţăranului Român

0

Împreună, înăuntru şi afară, programe pentru familii cu copii de 2-6 ani la  Muzeului Ţăranului Român

Într-o locaţie specială şi rar accesibilă (bisericuţa de lemn din curtea Muzeului Ţăranului Român) asociaţia De dragul artei propune în următoarele zile de sfârşit de săptămână, un program special de educaţie creativă adresat familiilor cu copii între 2 şi 6 ani: Împreună, înăuntru şi afară. Programul propune două tipuri de activităţi într-un singur program care durează o oră: vizită interactivă în bisericuţa de lemn şi un atelier creativ în care copiii vor construi împreună o biserică din lut.

Programul porneşte de la descoperirea unui monument, biserica de lemn, care pare să fie construită pentru copii: joasă, intimă, luminată de felinare ca să alunge întunericul şi temerile. Aici, copiii vor compara prin jocuri spaţiul mic, de interior de biserică, cu propria casă şi, de aici pornind, vor găsi elementele noi pe care le propune această construcţie, de la pereţii înnegriţi, la candelabru, mirosuri specifice (de tămâie, lumânări), clopot, toacă şi alte instrumente care să le stimuleze imaginaţia şi simţirea. Totul se face pentru a-i apropia pe cei mici de obiectele de valoare din jurul lor şi de a-i face să le îndrăgească. În timpul atelierului (care va fi în aer liber dacă vremea permite) copiii vor construi împreună cu părinţii şi cu ceilalţi copiii o biserică mare, din lut, ca să conştientizeze ce înseamnă să fii inginer, arhitect, artist sau doar copil jucandu-se cu lut.

Programele se desfăşoară după următorul orar:

  • sâmbată,  28 aprilie, ora 10.30, familii cu copii de 2-3 ani
  • duminică, 29 aprilie, ora 10.30, familii cu copii de 3-4 ani
  • sâmbată,  5 mai, ora 10.30, familii cu copii de 4-6 ani
  • duminică, 6 mai, ora 10.30, familii cu copii de 2-3 ani
  • sâmbată,  12 mai, ora 10.30, familii cu copii de 3-4 ani
  • duminică, 13 mai, ora 10.30, familii cu copii de 4-6 ani
  • sâmbată,  19 mai, ora 10.30, familii cu copii de 2-3 ani
  • duminică, 20 mai, ora 10.30, familii cu copii de 3-4 ani

Programările sunt absolut necesare şi se fac numai în săptămâna programului la emailul: programari@dedragulartei.ro (confirmarea înscrierii se va face printr-un email al organizatorilor) sau la telefonul: 0747 027 353. Taxele de participare la program sunt următoarele: 40 lei/familie formată din doi membri, 50 lei/familie formată din trei membri, 60 lei/ familie formată din patru membri etc. Asociaţia îşi propune dezvoltarea creativităţii si încurajarea curiozităţii naturale ale copilului în raport cu obiecte semnificative pentru cultură şi civilizaţie prin diverse activităţi de improvizaţie artistică.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează